Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Particularități din zodia racului

Racul este cel de-al patrulea semn astrologic din zodiac. Cei aflați sub zodia racului sunt născuți între 22 iunie și 22 iulie. Simbolul racului în horoscop este asemănat cu numărul 69 căzut și simbolizează cleștii racului. Racul este semn de apă, împreună cu zodiile scorpion și pești.

Mitologie

Numele zodiei a fost preluat din latină (lat. cancer = rac). În mitologia grecească, numele zodiei este influențat de crabul uriaș (Krakinos) cu care s-a luptat Hercule în cea de-a doua încercare (din cele 12 încercări ale lui Hercule). Povestea spune că Hera ar fi trimis crabul uriaș ca să îi reteze lui Hercule degetele de la picioare, ca acesta să nu o poată omorî pe Hydra (creatura mitică cu capete de șarpe, căreia dacă îi tai un cap, îi cresc două în loc).

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei pe bunadimineata.ro.

Caracteristici

Cei născuți în această zodie sunt de cele mai multe ori oameni loiali, de care poți să depinzi, oameni care se adaptează repede și cărora le pasă de cei din jur. Pe de altă parte, racii sunt puțin prea sensibili în unele situații, au tendința să își plângă de milă și își pot schimba dispoziția extrem de ușor. Așadar, cei născuți în această perioadă au o personalitate puțin dificilă, însă ei sunt orientați spre familie și bunătate. Un nativ din zodia rac ia decizii spontane, nu stă să gândească prea mult ce să facă. Totodată, racul are idei creative, însă idei care nu sunt întotdeauna practice. Deși acestea sunt caracteristici generale pe care le posedă majoritatea oamenilor născuți sub zodia racului, personalitatea acestora este influențată și de alte planete și constelații. Cel mai puternic factor de influență asupra racului este luna.

Compatibilități și simboluri norocoase

Zodiile cu care racul este compatibil în dragoste și amiciție sunt taurul, fecioara, scorpionul și peștii. Cel mai puțin compatibil este cu cei din zodia balanței, berbecului sau vărsător.

Unui nativ din zodia rac îi va fi cel mai bine, dacă își alege una dintre profesiile următoare: strategist organizațional, pozițiile înalte corporatiste (CEO, director etc.), designer de interior, agent de vânzări, editor sau director de artă.

Culorile zodiei rac sunt portocaliul și albul, zilele norocoase sunt luni și joi, iar numerele norocoase sunt 2, 7, 11, 16, 20 și 25. Pietrele prețioase care influențează trăsăturile racului sunt smaraldul, piatra lunii și perla, iar metalul prețios preferat este argintul.

Constelația racului poate fi văzută cel mai bine în luna martie, la ora 21:00.

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei sau vezi mai multe despre zodia ta pe bunadimineata.ro.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *