Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Particularități din zodia scorpionului

Scorpionul este un semn zodiacal legat de elementul apei, alături de zodiile rac și pești, și este al 8-lea semn zodiacal din horoscop. Nativii născuți în zodia scorpionului sunt cei născuți între 24 octombrie și 23 noiembrie. Simbolul zodiei este un m cu coadă ascuțită și reprezintă un scorpion, la fel ca și constelația care veghează asupra semnului zodiacal.

Mitologie

În mitologia greacă, scorpionul este legat de legenda lui Orion. Legenda are mai multe versiuni, însă una dintre acestea spune că Orion ar fi susținut că este un vânător mai bun decât zeița Artemis și ar fi anunțat că intenționează să omoare toate animalele de pe pământ. În acel moment zeița Artemis ar fi trimis un scorpion să îl împiedice, iar după o luptă intensă, scorpionul ar fi reușit să îl omoare pe Orion. Zeus a văzut lupta și a hotărât să ridice scorpionul la ceruri, formând constelația omonimă. Artemis l-a convins pe Zeus să îl ridice și pe gigantul Orion la ceruri, ca să servească drept exemplu celor care vor să sfideze zeitățile. Constelația scorpionului se află în apropierea centurii lui Orion.

În mitologia babiloniană antică, constelația era numită MUL.GIR.TAB – Scorpionul și se traduce ca „creatura cu înțepătură arzătoare”. În unele descrieri, constelația este unită cu cea a Balanței, unde cea din urmă este de fapt cleștele constelației Scorpion.

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei pe bunadimineata.ro.

Caracteristici

Zodia scorpionului este dominată de planeta Pluto, al cărui nume reprezintă zeul lumii de jos în mitologie. Pluto reprezintă subconștientul și tot ceea ce nu poți să înțelegi. Din acest motiv scorpionul este o fire intuitivă, ambițioasă și concentrată. El este, totodată, loial și curajos, dar totuși echilibrat. Pe de altă parte, un nativ din această zodie poate deveni extrem de posesiv și gelos, plin de resentimente și poate manipula oamenii. Unii astrologi spun că scorpionii sunt împărțiți în trei categorii: cei majestuoși și blânzi, cei veninoși și cei care sunt schimbători.

Compatibilităţi

Dacă ești născut în zodia scorpion, atunci când cauți parteneri de relații sau doar prieteni, trebuie să știi că cel mai mare nivel de compatibilitate socială îl ai alături de zodiile rac, fecioară, capricorn sau pești. Alături de aceștia ai cele mai mari similarități și toți puneți același nivel de implicare în menținerea relațiilor.

Când vine vorba de numerele norocoase poți avea încredere în multipli de 9 (9, 18, 27, 36 etc), iar dacă vorbim despre pietre norocoase, onixul te va pune în legătură cu latura ta misterioasă, intuitivă, iar perlele negre îți pot aduce liniște sufletească.

Cariera potrivită pentru un scorpion e una dintr-un domeniu în care este necesară documentarea sau analiza. Scorpionul e un analist foarte bun, de aceea se pliază bine pe domenii precum jurnalismul, managementul afacerilor sau cercetări științifice.

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei sau vezi mai multe despre zodia ta pe bunadimineata.ro.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *