logo
Search
Generic filters
Exact matches only

România, bine reprezentată la Cannes 2016

România va fi reprezentată în ediția din acest an a Festivalului de la Cannes, care va începe miercuri, 11 mai, de mari cinefili autohtoni. Trei filme românești sunt nominalizate la gala de premiere, două dintre acestea intrând în cursa pentru trofeul Palome d’Or.

Privirile vor fi din nou ațintite asupra lui Cristian Mungiu, care a câștigat în 2007 marele premiu cu filmul său „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și care revine anul acesta la Cannes cu noua sa producție „Bacalaureat”. La fel de urmărit va fi și Cristi Puiu, care aspiră pentru prima dată la acest premiu cu „Sieranevada”.

Ambii sunt exponenții unei generații de cineaști străluciți ai unei țări cu puține resurse economice, cu o cinematografie lipsită de sprijin instituțional și cu un număr mic de săli de cinema (aproximativ 70 de cinematografe în întreaga țară). Totuși, filmele lor se bucură de o mai mare popularitate în exterior, decât în propria țară, grație calității și minuțiozității cinematografice a stilurilor lor.

Deși experții credeau că un singur film, al lui Mungiu sau al lui Puiu, avea să fie selectat pentru a candida la Palme d’ Or, țara a primit cu mare bucurie anunțul că ambele pelicule vor opta pentru marele premiu. „Filmele sunt foarte bune; nu a putut fi exclus niciunul”, a declarat pentru EFE criticul de film Ștefan Dobroiu.

„Concurența este foarte mare: un cineast care și-a adjudecat deja Palme d’ Or (…) și altul cu un talent exceptional”, a spus Dobroiu, referindu-se la trofeul obținut de Mungiu și la Cristi Puiu, care aspiră pentru prima dată la acest titlu, după ce a participat deja la Cannes cu două filme, la secțiunea „Un certain regard”.

După ce a câștigat premiul la această secțiune paralelă, cu filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, în 2005, și după ce a plecat cu mâinile goale în urma proiecției lungmetrajului „Aurora” în 2010, Cristi Puiu se prezintă anul acesta cu un film, de aproape trei ore, despre un neurolog care asistă la priveghiul tatălui său unde unul dintre invitați generează o dispută.

„Nu știm nimic despre viața familiei noastre sau despre momente istorice pe care credem că le știm în cele mai mici detalii, cum sunt faptele petrecute în al Doilea Război Mondial”, a declarat agenției EFE Cristi Puiu, în biroul său din București.

Regizorul a încercat să minimalizeze importanța participării filmului său la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri ale lumii, considerând că multe capodopere nu au fost niciodată selectate sau premiate. „Se votează din punctul lor de vedere, care nu este la fel cu cel al restului lumii”, a precizat Puiu.

În ce-l privește pe Mungiu, el își va lansa simultan filmul, la București și la Cannes, pe 19 mai. Filmul prezintă relația strânsă dintre un tată și fiica sa care se pregătește pentru examenul de intrare la facultate, cu ideea de a o trimite să studieze în Marea Britanie, însă un viol brutal le va schimba viața.

„Ce îi poți transmite copilului tău? Cum să se descurce în viața de zi cu zi plină de obstacole, indiferent de situație, sau cum să respecte principiile în speranța îmbunătățirii, într-o zi, a unei societăți în care predomină individualismul în detrimentul binelui comun?”, se întreabă Mungiu în declarațiile sale acordate EFE.

De aceste două drame minimaliste, ilustrate de operele lui Puiu și Mungiu, se distanțează filmul „Câini” al lui Bogdan Mirică, care va concura la secțiunea „Un certain regard”. În film este vorba de un tânăr care trăiește la București și care vrea să vândă pământul moștenit de la bunicul său, situat la granița dintre România și Ucraina, dar care se confruntă cu mafiile ce folosesc terenul în propriile interese.

„Transmite un mesaj despre ceea ce cred că reprezintă natura umană, despre cât de autodistructivi suntem, despre faptul că suntem sclavii unor vibrații animaliere deși există urme de civilizație în noi”, a declarat Mirică pentru EFE. El precizează că această dramă are multe accente de film “noir” și elemente de western.

Talentul cineaștilor români este ilustrat și la categoria scurtmetraje prin filmele, „4:15 P.M. sfârșitul lumii” al lui Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Sarga, și „Toate fluviile curg în mare”, al lui Alexandru Badea, prezentat în programul ‘Cinefondation’.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *