logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Zodiacul Chinezesc

Zodiacul Chinezesc este înconjurat de o legendă a lui Buddha, care spune că acesta a chemat la el toate animalele la începutul primului ciclu lunar. Din motive necunoscute însă, doar 12 dintre acestea și-au făcut apariția. Acestea 12 sunt animalele care alcătuiesc Zodiacul Chinezesc.

Acest zodiac se calculează în funcție de anul nașterii, fiind construit pe cicluri de 60 de ani, cu sub-cicluri de câte 12 ani, unul pentru fiecare animal reprezentativ. Totodată, fiecărui semn îi corespund, pe rând, unul dintre elementele teoretizate de chinezi, și anume Metalul, Apa, Lemnul, Focul și Pământul.

Șobolan (1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008)

Șobolanul este născut sub semnul șarmului, fiind inteligent, popular și sociabil. Este inventiv, muncește cu hărnicie și are un interes mare față de bunăstarea sa și a celor apropiați. Are o viață activă și nu îi place să lucreze într-un mediu în care domnesc birocrația și restricțiile de orice fel. Se implică foarte mult în activitățile sale și are nenumărate calități.

Calități: politicos, ingenios, sociabil, fermecător, flexibil, inteligent, compătimitor, adaptabil, sensibil, atent, talentat, energic.

Defecte: lacom, egoist, impulsiv, exigent, certăreț, pretențions, manipulator, încrezut, schimbător.

Bivol ( 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009)

Bivolul are o personalitate puternică, este determinat și ambițios, muncește mult pentru obiectivele sale și realizează multe lucruri în viață. Are un stil propriu, independent, și nu îi place să depindă de nimeni. Este loial prietenilor, familiei și este respectat în grupurile sale sociale datorită personalității și atitudinii față de cei din jurul său.

Calități: elocvent, loial, foarte rezistent la efort fizic și psihic, harnic, inimos, metodic, răbdător, isteț.

Defecte: meticulos, orgolios, conservator, încăpățânat, supărăcios, egoist, excentric.

Tigru (1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010)

Tigrul este o persoană foarte activă, cu foarte multe interese în varii domenii și cu o afecțiune ieșită din comun față de cei dragi. Chiar dacă nu profită la maxim de potențialul său, este entuziast și muncește mult pentru a-și atinge scopurile. Are nevoie de libertate, fiind o fire foarte independentă. Uneori, dă dovadă de prea multă încredere în propria judecată.

Calități: independent, activ, generos, atrăgător, curajos, puternic, ambițios, nobil, harnic, compătimitor.

Defecte: capricios, încăpățânat, impulsiv, agitat, indisciplinat, agresiv, neascultător.

Iepure (1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011)

Iepurele adoră confortul, luxul și toate lucrurile fine. Îi place să trăiască bine, are foarte multe interese și o fire sociabilă care îi permite să se înțeleagă mereu bine cu cei dragi. Uneori exagerează cu precauția, urăște schimbările și face tot posibilul pentru a evita situațiile neplăcute. Știe să profite de oportunități și de multe ori dă dovadă de curaj și competitivitate.

Calități: educat, oportunist, rațional, loial, prietenos, pașnic, atent, deștept, prudent, sensibil, romantic.

Defecte: încăpățânat, agitat, indiferent, fricos, pedant, secretos, acordă atenție prea mare propriei persoane.

Dragon (1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012)

Dragonul are o viață ocupată, cu activități din cele mai diverse. Are ambiție, ceea ce îl face să încerce orice, oricând, uneori fără succes. Se bazează foarte mult pe propria judecată, fără să asculte de sfaturile celor din jur. Se bucură de popularitate în societate și de cele mai multe ori, are o viață împlinită, plină de evenimente memorabile.

Calități: emotiv, generos, puternic, ambițios, sentimental, deștept, corect, sincer.

Defecte: irascibil, nerăbdător, impulsiv, răutăcios, egoist, exigent, egocentric, orgolios.

Șarpe: (1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013)

Este pasionat de foarte multe lucruri, are o sete de cunoaștere foarte mare, o judecată rațională, este tăcut și gânditor. Nefiind foarte dinamic sau încrezător în propriile forțe, Șarpele nu se grăbește să intre într-o acțiune, iar uneori are de pierdut din această cauză. Este demn de admirație și îndrăgit de cei din jur, deși adesea nu se expune foarte mult în fața acestora. Fire independentă, știe ce vrea de la viață și își conduce singur acțiunile.

Calități: atrăgător, politicos, compătimitor, răbdător, metodic, organizat, isteț, spiritual, serios.

Defecte: autoritar, reținut, schimbător, exigent, gelos, orgolios, încrezut, leneș, închis.

Cal (1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014)

Personalitatea Calului este remarcată oriunde merge, datorită calităților pe care acesta le are. Este muncitor, sociabil și știe să discute cu oricine. Are o personalitate puternică și mereu termină treburile de care se apucă, atât timp cât se ține de planul stabilit. Adoră familia și prietenii și se simte foarte bine în jurul acestora. Este o fire plină de viață, cu talente multiple.

Calități: ambițios, atrăgător, generos, sociabil, harnic, isteț, talentat, creativ, prietenos.

Defecte: mofturos, capricios, agitat, nerăbdător, profitor, exagerat de pragmatic, nestatornic.

Capră (1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015)

Capra este o fire blândă și pașnică, cu gusturi rafinate și spirit artistic. Nu îi place să trudească și se plictisește repede de muncă, mai ales de corvoada responsabilităților cotidiene. Își dorește ca cei apropiați să aibă grijă de astfel de lucruri mărunte, evitând totodată să ia singură decizii importante. Nu îi plac conflictele și preferă să evite situațiile neplăcute.

Calități: modestă, prietenoasă, sinceră, pașnică, flexibilă, romantică, generoasă, creativă, talentată.

Defecte: pesimistă, mofturoasă, schimbătoare, capricioasă, nehotărâtă, leneșă, iresponsabilă.

Maimuță (1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)

Maimuța dă dovadă de o capacitate mare de adaptare la orice situație, simțindu-se în largul său în public, la diferite evenimente. Are șarm și o fire surprinzătoare, motive pentru care compania sa este foarte plăcută pentru cei din jurul său. Personalitatea sa copilărească nu îi permite să stea locului, plictisindu-se rapid de multe activități. Cu toate acestea, Maimuța dă dovadă în permanență de multă înțelepciune.

Calități: ingenioasă, veselă, creativă, isteață, loială, rațională, amuzantă, veselă, intelectuală.

Defecte: egoistă, mofturoasă, neatentă, șireată, narcisistă, capricioasă, prea emotivă.

Cocoș (1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017)

Cocoșul este o fire falnică, care are nevoie de atenție și căreia îi place să petreacă mult timp aranjându-și aspectul fizic. Acordă mare atenție amănuntelor din viața sa, ratând de multe ori esențialul. Este o persoană directă, care mereu spune ce are pe suflet. Ține mult la intimitate și la lucrurile personale,  apărându-i totodată pe cei dragi de orice neplăceri.

Calități: loial, generos, grijuliu, artistic, direct, harnic, sincer, practic, nobil.

Defecte: închis, irascibil, egocentric, pretențios, indiscret, lăudăros, superficial.

Câine (1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018)

Câinele are o personalitate cinică, dar și un fler deosebit, cu un simț etic ieșit din comun. Poate fi un prieten foarte bun pentru cei care reușesc să ajungă la el, deoarece nu acordă o mare încredere necunoscuților. Preferă aerul liber de la țară, munte sau mare, mai mult decât zonele urbane. Este o fire libertină, cu o mare nevoie de independență. Este foarte realist și un filozof desăvârșit care nu își propune obiective imposibile.

Calități: harnic, prudent, inteligent, compătimitor, loial, generos, sincer, atent.

Defecte: superficial, agitat, pesimist, agresiv, încrezut, zăpăcit.

Mistreț (1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019)

Mistrețul este o fire sensibilă, care nu suportă în jurul său persoanele mincinoase și ipocrite. Îi place să ajute familia și prietenii cu orice ocazie, uneori exagerând cu generozitatea. Are principii foarte bine definite și nu se abate de la ele, iar părerile sale pot fi schimbate doar cu argumente foarte bune. Nu îi plac conflictele și preferă să lase lucrurile să se liniștească, decât să intre în discuții contradictorii.

Calități: loial, talentat, grijuliu, generos, răbdător, vesel, plăcut, rațional, respectuos, sincer.

Defecte: naiv, egoist, pesimist, autoritar, încăpățânat, schimbător, irascibil

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *