lipsa-de-incredere
lipsa-de-incredere

Cum să îți recapeți încrederea în tine

Cei din jur îți pot distruge încrederea pe care le-ai dat-o. Fie că te înșală partenerul, că o prietenă te minte sau că cineva din familie moare, încrederea pe care tu o dai altora depinde de factori externi. Însă există un om de încredere pe care nu îl poate înlocui nimeni: tu. Tu vei fi întotdeauna acolo pentru problemele tale, fie că îți place sau nu. Iar atunci când nu ești în ton cu tine și nu ai încredere în forțele proprii, nu vei reuși să treci peste obstacole. Există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți recăpăta încrederea în tine. Iată care sunt acelea:

Îndepărtează-te de oamenii care nu cred în tine

Dacă auzi constant că nu ești bun la ceea ce faci sau că nu ți se potrivește o anumită sarcină, fără să ți se dea argumente solide în acest sens, îndepărtează-te rapid de acei oameni. Nu ai nevoie să te înconjuri de negativitate pentru că nu îți poate aduce nimic benefic. Ai nevoie să te înconjuri de oameni care te susțin în ceea ce vrei să faci și sunt alături de tine atunci când ai nevoie de ei.

Vorbește amabil cu tine

Dacă faci vreo greșeală, încearcă să nu te critici prea aspru pentru asta. Spre exemplu, atunci când greșești ceva și ești pe punctul de a-ți zice „cum am putut să fac asta? De ce am fost prost/proastă?”, realizează ce urmează să zici, și spune-o ca și cum ai spune-o altcuiva „da, am greșit. Nu a fost cea mai bună soluție, dar acum am învățat că nu aceea e calea bună”.

Fă-ți promisiuni și ține-te de ele

Ca să îți crești nivelul de încredere în tine trebuie să îți demonstrezi că poți să faci ceea ce ți-ai propus, fără amânări, ezitări sau alte probleme. Dacă îți propui să dormi mai devreme, fă asta. Dacă îți propui să faci sport, ține-te de promisiune. Începe cu pași mici și încet, îți vei reconstrui încrederea în tine. Încearcă să treci peste micile momente în care nu ai chef să faci un anumit lucru (cum ar fi să faci mișcare), să ignori tendința de a ceda tentației și a amâna. Astfel îți vei demonstra că poți fi de încredere și vei putea să îți crești încrederea în tine.

Atunci când ai încredere în tine ești mai convingător, iar asta se vede în exterior. Atunci când ai încredere în tine, le arăți celorlalți că și ei pot avea încredere în tine și se vor comporta ca atare.

Citește și despre Cum să faci o schimbare pe care ceilalți nu o acceptă.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări