Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Cum să te concentrezi mai ușor

Concentrarea nu e o treabă ușoară în ziua de azi. Chiar și lucrurile care sunt menite să ne ajute ne buimăcesc. De exemplu, gândește-te la toate beneficiile pe care le avem în urma tehnologiei. Acum gândeşte-te cât de ușor e să faci mai multe lucruri deodată cu ajutorul tehnologiei. Pare super benefic, nu-i așa? Despre falsul sentiment de productivitate oferit de multitasking am discutat deja și sunt sigură că ai citit și alte articole despre productivitate. Totuși, cred că e nevoie de o reîmprospătare a sfaturilor și a acțiunilor pe care le faci ca să te concentrezi mai ușor.

Setează un minimum

În cele mai multe situații avem așteptarea ca inspirația și puterea de concentrare să fie acolo, însă acest lucru nu este întotdeauna așa. De aceea, în loc să îți fixezi un scop final, setează minimul pe care ești dispus să îl dai de fiecare dată când faci acea sarcină. Spre exemplu, dacă scopul tău este să scazi în greutate până la sfârșitul anului, nu îți impune ca atunci să ai cu 30 kg mai puțin. În schimb, impune-ți să faci minim 30 minute de mișcare pe zi. Astfel ai mai multe șanse să îți duci scopul la bun sfârșit, datorită faptului că acesta pare mai realizabil pe termen scurt.

Creează o listă cu 3 lucruri

Specialiștii în organizare spun că e bine să ai liste care să te ajute să îți menții concentrarea pe sarcinile pe care le ai de rezolvat. Nu spune nimeni, însă, că e bine să ai prea multe sarcini pe o listă. Astfel, te sfătuiesc să îți creezi 2 liste: una cu toate chestiile pe care le notezi ca să nu le uiți, care să nu fie constant la vedere, și una cu 3 sarcini care trebuie rezolvate urgent. Nimic nu iese de pe lista asta fără să fie efectuat și nimic nu intră decât atunci când ceva iese. Practic, vei avea în față o listă cu cele mai importante 3 sarcini pe care le ai de rezolvat și îți va fi mult mai ușor să îți organizezi timpul așa.

Cunoaște-ți stilul de muncă

Nu toată lumea lucrează în același fel. Pentru unii, concentrarea vine mai ușor atunci când aceștia se află în liniște totală. Alții preferă să lucreze cu cât mai multă agitație. Descoperă care este mediul în care ești cel mai probabil să te concentrezi și creează-ți condiții ideale pentru a intra în starea de concentrare de care ai nevoie.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *