Când ești abia ieșit din facultate și ești angajat la primul tău job, poate fi destul de greu să îți gestionezi banii astfel încât să te descurci de la o lună la alta. Asta se întâmplă în special dacă nu locuiești cu părinții. Este timpul să faci câțiva pași necesari înspre gestionarea veniturilor tale.
-
Urmărește-ți obiceiurile de consum
Primul lucru pe care îl ai de făcut în situația în care vrei să schimbi un obicei, este să îl monitorizezi. Așa că, ia-ți un pix și-un carnețel și notează timp de cel puțin o săptămână fiecare cheltuială pe care o ai. Notându-ți cheltuielile vei avea posibilitatea să observi care este aproximativ suma pe care o cheltui săptămânal și să vezi în ce direcții trebuie să faci modificări.
-
Identifică obiceiul care trebuie schimbat
Este foarte important ca odată ce ai urmărit obiceiurile tale de consum și ai văzut cât de mult cheltuiești săptămânal pe mâncare, distracție sau chirie să le analizezi, raportându-te la venitul tău actual. Primul salariu nu e unul foarte mare, de cele mai multe ori, așa că trebuie să știi de unde să iei și unde să pui bani, astfel încât la finalul lunii să rămâi pe plus, nu cu datorii.
-
Începe să schimbi
Ți-ai dat seama că ieșirile îți consumă prea mult din venit? Este normal. Asta se întâmplă pentru că propunerile sociale îți vin din afară. Mai exact, prietenii tăi vin cu propuneri de ieșiri, iar tu nu ai cum să le refuzi, pentru că ți se par interesante. Ca să schimbi obiceiul ăsta, încearcă să vii tu cu propuneri de ieșiri care să se încadreze în bugetul tău. De exemplu, în loc să ieșiți la un cinema, unde pe lângă biletul filmului, plătești mult și pentru gustări, mai bine invită-i acasă la tine să urmăriți un film împreună. Spune-le să aducă fiecare câte o gustare, iar așa aveți și gustări variate și film vizionat, la costuri mult mai reduse.
Nu în ultimul rând, începe să faci economii cât de repede, setându-ți scopuri în gând sau pe hârtie. Vrei o mașină, vrei să te muți singur sau poate vrei să călătorești – începe să pui bani deoparte pentru astfel de dorințe, dar și pentru a avea în caz de urgențe (și prin urgențe nu mă refer la bluza aia frumoasă, care costă de două ori cât salariul tău).
Citește și Găsește echilibrul din viața ta