Trecerea în adolescență

Ca părinte, ești acolo pentru copilul tău atunci când începe să facă primul pas, să spună primul cuvânt sau să facă prima boacănă. Ce se întâmplă însă atunci când copilul tău face primul pas spre maturitate? Mulți părinți nu își dau seama că adolescenții au la fel de multă nevoie de atenție ca și nou născuții. Practic, odată intrați în pubertate, copiii o iau de la zero. Și asta trebuie să facă și părinții.

Semnele adolescenței

Din exterior, semnele imediate ale adolescenței sunt semnele vizibile ale pubertății. Dezvoltarea corpului, schimbarea vocii la băieți, părul facial sau cel pubian, instalarea menstruației la fete și așa mai departe sunt doar o parte din schimbările prin care copiii trec în drumul lor spre maturitate. Adolescența începe în momentul în care copilul începe să devină mai conștient de independenţa sa. Acesta este momentul în care comportamentul său se poate schimba drastic față de părinți. Dintr-o dată, nu mai contează atât de mult ce cred părinții, contează ce cred prietenii acestuia.

Comportamente periculoase

Odată cu instalarea adolescenței, copiii încep să își formeze propria identitate, să descopere care sunt credințele și gusturile care i se potrivesc, să își formeze propriile păreri și să se desprindă de familie. Aceste schimbări se întâmplă rapid. Fetița ta poate să se joace liniștită cu păpuși azi, iar mâine să vrea să îi cumperi rujuri și farduri. Totuși, aceste schimbări se petrec gradual. Ca părinte, trebuie să îi permiți copilului tău să treacă prin aceste schimbări, însă trebuie să fii atent la semne ale unor posibile comportamente periculoase adoptate. Pentru că copilul tău începe să ofere mai multă importanță părerilor prietenilor și colegilor săi decât ție, el poate fi atras în activități nocive precum fumatul sau alcoolul și acestea îl pot afecta într-un mod negativ. Urmărește-i schimbările de comportament și, atunci când observi schimbări negative, precum scăderea interesului pentru educație (în general), arată-i că ești acolo pentru el și că îl ajuți să revină pe calea cea bună. Totuși, permite-i să învețe din propriile greșeli. Ține minte că nu îl poți proteja întotdeauna.

Comentarii

Please enter your name here
Please enter your comment!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate comentariile dumneavoastră.