Toată lumea are nevoie de mâncare, însă nu toată lumea are timp să prepare totul proaspăt în momentul în care simte senzația de foame. De aceea, majoritatea dintre noi facem cumpărături pentru perioade mai mari de timp și gătim pentru mai multe mese dintr-o dată. Ca să îți fac viața mai ușoară, îți sar în ajutor cu o serie de sfaturi de bucătărit, de care te vei folosi cu siguranță.
Portocala curățată
Poți curăța portocala (sau oricare fruct din familia citricelor) mult mai ușor. Tot ce trebuie să faci e să tai cu un cuțit capetele portocalei, iar apoi să faci o tăietură de la un capăt la celălalt. Ai grijă să tai doar coaja și să alegi un loc în care se vede că este între feliile de fruct. Astfel, vei avea o linie plină cu felii de fruct, gata de mâncat.
Paste reîncălzite la microunde
Se întâmplă de multe ori să îți reîncălzești pastele la cuptorul cu microunde și să te trezești că nu sunt încălzite uniform, nu-i așa? Încearcă să așezi pastele pe farfurie ca o gogoașă, lăsând o gaură în mijlocul farfuriei. Astfel, vei vedea cu pastele tale vor fi mult mai bine încălzite.
Înghețată proaspătă
Știi când scoți cutia cu înghețată din congelator și vezi că este complet tare, iar tu nu poți nici măcar să bagi lingura în ea? Poți evita acest lucru dacă bagi cutia cu înghețată într-o pungă ziplock înainte să o pui în congelator.
Păstrează frunzele de salată fresh
Odată ce ai început o salată (sau dacă ai cumpărat o pungă/cutie de frunze de salată sau de spanac) e greu să o păstrezi proaspătă. Poți face asta dacă pui un șervețel de hârtie în vasul în care le păstrezi și apoi acoperi frunzele și șervețelul cu folie de plastic. Salata ta va fi proaspătă pentru mai mult timp.
Apa care nu iese din oală când fierbe
De multe ori se întâmplă ca apa să fiarbă în așa fel încât să dea afară din cratița sau oala în care este pusă. Ca asta să nu se întâmple, tot ce trebuie să faci e să pui o lingură de lemn peste cratiță în timp ce apa e la fiert. Nu vei mai avea probleme.