Mic dejun dulce cu orez brun

Orezul brun e mai sănătos decât cel alb însă acesta fierbe mai greu. De aceea, majoritatea opțiunilor de orez brun de pe piață sunt prefierte. Profitând de treaba asta, te poți bucura de un mic dejun rapid și delicios, care nu e nimic din ce-ai obișnuit să mănânci până acum.

Ingrediente:

350 ml apă
Un vârf de linguriță de sare
190 g orez brun prefiert
Fructe uscate, după preferințe
170 ml lapte
Un vârf de cuțit de nucșoară măcinată
2-3 linguri zahăr brun

Mod de preparare:

Într-o crăticioară, adaugă puțină sare în cei 350 ml de apă și las-o să fiarbă. Adaugă apoi orezul brun și bucățile de fructe uscate. Acoperă totul și lasă-l să fiarbă aproximativ 12-14 minute sau până când orezul este pufos și lichidul s-a absorbit. Amestecă totul cu laptele și nucșoara și mai lasă-l pe foc încât să se încălzească bine. Servește totul cu zahăr brun presărat peste.

Această rețetă face 4 porții de mic dejun cu orez așa că adaptează cantitățile la nevoile tale. De asemenea, pe lângă fructele uscate poți adăuga, după ce l-ai gătit, fructe și nuci proaspete cum ar fi bananele, diferite fructe de pădure sau alune de pădure. Poți de asemenea să îl păstrezi la rece pentru a avea micul dejun pregătit pentru următoarele două dimineți.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări