Bucătăria iraniană are un stil aparte, fiind influențată de regiunile învecinate și civilizațiile trecute, precum Mesopotamia, Anatolia, India sau Asia Centrală. Cele mai multe asemănări culinare se regăsesc între gastronomia din Iran și cea din Turcia și Azerbaidjan. În mâncărurile lor, aceștia folosesc multe fructe precum prune (crude sau deshidratate), rodie, gutuie, caise sau stafide. Totodată, ei consumă în preparatele lor carne de miel sau oaie, dar și pui sau pește, alături de legume sau orez.
Micul dejun este numit în iraniană sobhāneh sau nāshtāyi. În ceea ce privește compoziția acestuia, locuitorii fostei Persia, preferă să consume alimente simple. Ingredientele pentru care optează în mod tradițional sunt pâinea naan, unt, gem sau un amestec de grâu, scorțișoară, unt și zahăr fiert, gătit cu carne mărunțită în vase mari, denumit haleem. Această masă poate fi servită atât caldă, cât și rece. În același timp, iranienii pot alege să mănânce și unt, brânză, frișcă, miere Sabalan, și o varietate de gemuri de fructe, la care se adaugă mai multe sortimente de pâine.
Varietate regională
Ca în majoritatea locurilor, diferite zone din Iran au varii preferințe în ceea ce se consumă la prima masă a zilei. De fapt, multe orașe și-au constituit propria lor versiune, folosind aceste preparate.
Spre exemplu, în unele zone, haleem este servit doar în anumite perioade ale anului, cum ar fi în timpul lunii Ramadan-ului, iar restaurantele care servesc acest preparat funcționează, de asemenea, doar în acele perioade. Pe de altă parte, în sudul țării, haleem este servit ca mâncare de stradă, gustare, indiferent de perioada din an sau din zi.
O altă specialitate, Kaleh pacheh, care are ca ingrediente principale un cap întreg de oaie (cu ochii, limba și creierul încă la locul lor) și copitele acesteia și este asezonată cu lămâie și scorțișoară. Aceata este servită în mod tradițional doar între ora 3 dimineața și puțin după răsăritul soarelui. Restaurantele care servesc acest preparat sunt deschise doar în acest interval. Acest preparat este considerat tradițional în Iran și Azerbaidjan, însă el se regăsește și în gastronomia albaneză, armeană, mongolă, irakiană, bulgară, dar și în bucătăria Bosniei și Herțegovinei sau cea a Georgiei.
