Majoritatea femeilor au ţinut la un moment dat o dietă. Sau măcar au încercat. Fie că tresăriţi de fiecare dată când cântarul arată un kilogram sau două în plus şi luaţi măsuri drastice, fie că încercaţi să adoptaţi mereu un stil de viaţă sănătos, există câteva mituri în legătură cu procesul de slăbire de care ar trebui să ţineţi cont. În acest fel, nu veţi avea aşteptări nerealiste de la dieta pe care o urmaţi.
1.Băuturile light
Cu toate că au mai puţine calorii deoarece folosesc îndulcitori artificiali şi nu zahăr, s-a demonstrat că acestea aduc kilograme în plus prin faptul că acei îndulcitori stimulează receptorii care simt senzaţia de dulce în organismul nostru şi pancreasul eliberează insulina la fel ca şi în cazul zahărului, ducând la acumularea de grăsime. Aşa că dacă aveţi impresia că veţi slăbi deoarece consumaţi băuturi carbogazoase în varianta lor light, s-ar putea să aveţi o mulţime de surprize neplăcute. Cel mai bine e să alegeţi o variantă mult mai simplă precum apa cu lămâie sau suc de portocale stors în ea.
2.Cu cât mănânci mai puţine calorii, cu atât slăbeşti mai repede
Am tinde să credem că această afirmaţie este adevărată, dar asta înseamnă că pentru a pierde 1 kg pe săptîmână, e necesar să consumăm cu 3500 de calorii mai puţin, adică cu 500 de calorii pe zi mai puţin. Problema cu aceste diete restrictive o reprezintă mecanismul de protecţie al organismului care se va sesiza şi va intra într-un proces prin care se apără împotriva foamei. În acest fel, având constant senzaţia de foame, va tinde să extragă mai multe calorii din hrana pe care i-o oferim şi să încetinească procesul de ardere al grăsimilor. Aşa că şansele să slăbiţi în prima săptămână şi apoi să stagnaţi în greutate sunt destul de mari. E mai important să căutaţi alternaţive sănătoase şi să consumaţi cât mai multe calorii provenite din alimente proaspete. În acest fel organismul se va obişnui cu acest stil de viaţă şi puteţi elimina caloriile în plus prin renunţarea la băuturile carbogazoase şi la dulciuri.
3.Pastele făinoase îngraşă
Problema nu sunt pastele sau pâinea sau orice alt produs din făină. Problema sunt proporţiile, sosurile pe care le adăugăm acestor mâncăruri şi faptul că nu facem nimic mai apoi pentru a scăpa de aceste calorii în plus. Cheia succesului stă şi în acest caz în moderaţie şi în controlul porţiilor.
4.Dacă mănânci după ora 8 seara te îngraşi.
Aici, din nou lucrurile sunte relative şi depind de stilul de viaţă al fiecărei femei. În primul rând e important de menţionat că o femeie ar trebui să mănânce undeva între 1800-2000 de calorii pe zi. E şi mai important ca o parte din aceste calorii să fie arse prin sport. Dacă mănânci seara la ora 9, dar tu te culci doar peste 4 ore, nu este cel mai grav lucru pentru dietă. E important să nu mănânci cu câteva ore înainte de culcare şi să nu fie o masă extrem de bogată în calorii.
5.Mâncărurile mai sărace în grăsimi sunt mai bune pentru dietă.
Din păcate, atunci când grăsimile sunt scoase dintr-un produs, o mare parte din savoarea lui este eliminată. Pentru a compensa acest lucru, se adaugă tot felul de aditivi precum zahăr, chimicale, îndulcitori, coloranţi, pentru a crea aromă şi textură. Aceştia sunt de multe ori mai răi pentru dietă decât grăsimea care a fost eliminată din produs. E mai bine să consumi o porţie mai mică dintr-un produs în starea lui naturală, decât cantităţi mai mari din produsele procesate.