Majoritatea dintre femei şi-au pus la un moment dat întrebarea asta. Şi nu înseamnă că nu ai încredere în cel de lângă tine, înseamnă doar că te gândeşti foarte serios la viitorul vostru împreună şi vrei să te asiguri că e persoana potrivită lângă care e posibil să-ţi petreci tot restul vieţii. Pentru a te ajuta în analiza acestor aspecte, iată câteva semne că relaţia voastră este una matură şi cu posibilitatea de a se prelungi până la adânci bătrâneţi.
- Comunicarea este una deschisă şi onestă. Dacă simţi că poţi să-i spui cam orice partenerului tău, fără ca el să facă o scenă sau să se înfurie îngrozitor, înseamnă că aveţi o relaţie bazată pe încredere şi respect. Atâta timp cât niciunul dintre voi nu simte nevoia să ascundă lucruri faţă de celălalt, sunteţi pe drumul cel bun.
- Niciunul nu se aşteaptă ca totul să meargă perfect. O relaţie adevărată nu e una perfectă. Fiecare are mici defecte, fiecare mai face greşeli, important e să puteţi trece peste aceste lucruri fără să aveţi resentimente şi să vă apreciaţi aşa cum sunteţi.
- Nu se leagă de vulnerabilităţile tale. Într-o relaţie armonioasă, trebuie să poţi să te deschizi şi să îţi expui şi părţile vulnerabile fără să-ţi fie frică de faptul că la un moment dat le va folosi împotriva ta. Trebuie să existe încredere deplină între parteneri şi siguranţa că deşi s-ar putea ca la un moment dat să o luaţi pe drumuri diferite, nu o să vă atacaţi cu ceea ce ştiţi despre celălalt.
- Există un echilibru între libertate şi munca de echipă. Cu toate că pentru a construi o relaţie e nevoie de două persoane care să aibă aceleaşi aşteptări şi dorinţe pentru viitorul în comun, e bine ca cei doi să aibă şi un anumit grad de libertate. Atunci când nu te simţi în apele tale şi simţi că ai nevoie mai degrabă de o conversaţie cu prietenele tale, e perfect dacă el reuşeşte să înţeleagă importanţa acestui aspect şi să nu te bată la cap să-i spui neapărat lui ce te frământă. Cu siguranţă îi vei spune la momentul potrivit. E bine să vă acordaţi mici momente de respiro şi să-l înţelegeţi pe celălalt că are nevoie de puţin timp doar pentru el.
- Dezvoltarea personală a fiecăruia este sprijinită şi încurajată. Dacă tu decizi că vrei să mai faci un master sau că vrei să-ţi schimbi cariera, ai nevoie şi de sprijinul lui. La fel şi invers. Aceste decizii, cu toate că pot însemna un mic obstacol pe termen scurt, îţi vor demonstra cât de mult ţine la tine şi la fericirea ta.