Search
Generic filters
Exact matches only

Cum să cumperi o casă nouă pentru familia ta

În ultimele decenii idea de a deţine propria casă este visul suprem al oricărei femei. Cu toate că viaţa de student în cămin e super tare şi apoi în primii ani nu te deranjează viaţa de chiriaş şi mutările anuale, o dată ce înaintezi în vârstă şi îţi întemeiezi o familie, instabilitatea devine un coşmar.Să schimbi mereu job-ul în funcţie de distanţă, să ai mereu vecini noi (fiecare cu tabieturile lui) să schimbi mereu grădiniţa copilului etc.
Chiar dacă recent întreaga naţiune a simţit Recesiunea şi băncile nu mai sunt atât de darnice, acum e momentul să îţi cumperi o casă nouă. Fiindcă piaţa imobiliară a scăzut şi casele se vând ceva mai ieftin. Poţi adera la programul “Prima Casă“ sau poţi să să aplici pentru un împrumut de nevoi personale dacă ai strânsă o sumă de bani. Apoi încep căutările, perioada cea mai grea dar şi cea mai frumoasă.

Iată 10 sfaturi pentru a cumpără casa perfectă pentru familia ta:

1.Ai multă răbdare. Procesul cel mai adesea e unul greu şi anevoios, frustrant şi obositor. Mai ales dacă ai un copil şi o slujbă solicitantă, nu mai ai chef şi timp să stai luni întregi că să alegi o casă. Însă ar trebui. Fiindcă o dată cumpărată va fi a ta pentru totdeauna!

2.Analizează cu grijă oraşul în care te muţi. Trebuie să ai în vedere clima, riscul la dezastre naturale, rata criminalităţii, sistemul de transport în comun şi cel mai important oferta locurilor de muncă. Ideal ar fi să ai un job şi deabia apoi să cauţi o casă.

3.Dacă vrei o casă în oraşul natal tot ar trebui să analizezi cartierele. E drept că tu vei locui cu familia însă vecinii îţi pot influenţa stilul de viaţă şi starea de spirit. La fel cum un stadion mare şi gălăgios sau un mall pot îngreuna traficul în zonă. Ar fi ideal să ai un supermarket în apropiere, un parc şi o staţie de autobuz. Dacă aveţi maşină, e important să va interesaţi concomitent şi de garaj sau loc de parcare.

4.După ce ştii exact cartierul vorbeşte cu partenerul şi stabiliţi exact ce anume căutaţi. Fiecare ştie probabil cum arată casa perectă pentru el, însă trebuie să faceţi compromisiuri pentru a vă pune de acord. Numărul de camere dorite, orientarea apartamentului, stilul casei, mobilat sau nemobilat, construcţie nouă sau veche etc.

5.E esenţial să faceţi puţină muncă de cercetare. Trebuie să ştiţi care sunt preţurile pt o locuinţă conform visurilor voastre. După ce ştiţi toate aceste detalii căutaţi agenţii imobiliare din zonă şi stabiliţi cât mai multe întâlniri în vederea vizualizării de locuinţe. Nu vă lăsaţi păcăliţi, chiar dacă agenţii imobiliari se presupune că ar trebui să fie de partea clientului, deseori ei sunt de partea comisionului cât mai mare aşa că vor încerca să vă vândă ceva avantajos pentru ei.

6.Nu faceţi compromisiuri în ceea ce priveşte mărimea. Trebuie să anticipaţi şi în viitor, când copilul sau copii vor creşte, poate veţi avea musafiri, o locuinţa prea mică o să vă dea doar bătăi de cap chiar dacă preţul mai mic sună foarte promiţător. Mai bine mai aşteptaţi până aveţi un buget pe măsură nevoilor.

7. Dacă aveţi animale de companie şi doriţi să locuiţi la bloc e esenţial să vorbiţi cu asociaţia locatarilor dacă va este permis să le luaţi în casă. Sunt blocuri unde câinii nu sunt acceptaţi fiindcă fac gălăgie. Chiar dacă teoretic puteţi să faceţi ce vreţi în casa voastră, la bloc sunt multe reguli `din afară`pe care trebuie să le luaţi în calcul. Evident vă puteţi revolta, însă cu siguranţă o să vă faceţi mulţi duşmani!

8.Dacă aţi găsit o casă pe gustul vostru nu vă aruncaţi direct pe ea. Înainte întrebaţi în cartier detalii despre proprietate, astfel puteţi află informaţii interesante despre vechii proprietari şi modul în care a fost întreţinută casa în ultimii ani. Cu ocazia asta vă împrieteniţi şi cu vecinii.

9.Pentru proprietăţile vechi o inspecţie e esenţială! Dacă sunteţi convinşi că e casa perectă, tot ar trebui să faceţi un ultim pas spre un inspector care să vă caute eventualele probleme (inspecţie asupra structurii, a instalaţiilor, a centralei, etc) şi să vă spună suma pe care trebuie să o mai investiţi apoi pentru renovările de rigoare. Locuinţele vechi pot ascunde numeroase probleme ce nu se văd la prima vedere, mai ales dacă nu lucraţi în domeniu.

10.Deabia după ce ştiţi toate aceste informaţii începeţi negocierea. O contra oferta e ultimul pas spre casa de vis!

 Sursa foto

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *