Prima întâlnire este importantă și poate genera o relație de lungă durată sau chiar o căsătorie, așadar este bine să afli cât mai multe lucruri despre persoana din fața ta. Contează foarte mult cum te adresezi, așadar trebuie să știi cum să conduci conversația în direcția dorită de tine. Nu trebuie să pară un interogatoriu, așadar mai vorbește și tu despre tine pentru a echilibra un pic situația și pentru a-ți masca intenția.
Poate că ai de a face cu o persoană încântătoare, însă trebuie să îi cunoști și sufletul și modul de gândire pentru a putea lua o decizie în cunoștință de cauză. Bineînțeles, dacă dorești o relație pe termen lung.
Pentru a face totul mai distractiv poți propune un fel de joc în care să povestești tu ceva despre tine, urmând ca apoi să afli și tu ceva despre celălalt.
În scurt timp, în timp ce conversezi, vei începe să îți cunoști partenerul de întâlnire și vei putea să pui și tu întrebări care ar trebui să se refere la ce își dorește pe viitor, pasiuni, dacă are frați/surori, cu ce se ocupă, ce mâncare îi place, dacă își dorește copii, cum ar arăta casa visurilor sale și multe alte lucruri care îți mai vin în gând pe moment.
Poate te întrebi de ce este important să afli anumite lucruri despre viitorul tău partener. Răspunsul este că pur și simplu te protejezi de o dezamăgire în dragoste. Dacă ai nevoie de un partener de încredere atunci trebuie să îl cunoști bine înainte de a te arunca în brațele lui. Pentru mai mult ajutor, descoperă cele 7 sfaturi pentru o primă întâlnire reușită.
Întrebările tale nu trebuie să fie neapărat seci, ci mai mult amuzante și provocatoare. Mai poți întreba, de exemplu, ce putere supranaturală și-ar dori și la ce ar folosi-o, sau unde ar vrea să călătorească, ce ar face dacă ar fi conducătorul lumii sau care ar fi sporturile extreme pe care ar vrea să le practice. Folosește-ți imaginația și totul va fi bine.
În cazul în care nu vei primi răspuns la anumite lucruri poate prea personale nu trebuie să te superi pentru că unele persoane dezvăluie mai greu anumite aspecte ale vieții lor și dacă abia v-ați cunoscut nu vei afla chiar de la început totul. Timpul le rezolvă pe toate și dacă întâlnirea a fost un succes atunci vei afla în curând și ceea ce te interesează.
Fii atent la limbajul non-verbal și la răspunsuri, iar dacă nu primești răspuns, orice ai face nu insista, dacă nu vrei să rămâi singur/singură la întâlnire. Fii tu însuți și ai grijă ca totul să vină natural, pentru a avea cele mai bune rezultate.
Ai grijă că aparențele de multe ori sunt înșelătoare și sub pielea unei persoane care pare a fi nemaipomenită, se poate afla cineva de care trebuie să te ferești, așadar fii atent la toate detaliile atunci când te întâlnești cu un potențial partener. Deși se spune că dragostea este oarbă, aceasta nu trebuie să fie așa chiar de la început.