Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Reguli de purtare a cămășii

La începuturi cămașa era folosită numai pentru a dormi, iar dacă apăreai fără nimic pe deasupra „cămășii de noapte” erai considerat indecent. Iată însă că lucrurile și moda au evoluat, iar cămașa a ajuns una dintre cele mai răspândite și mai elegante piese vestimentare de pe mapamond, iar acum avem și niște reguli de purtare de care ar trebui să ținem cont cu toții.

De exemplu, o regulă strictă este aceea de a nu purta cravată la o cămașă cu mânecă scurtă, acest lucru fiind acceptat numai atunci când sunt companii care creează astfel de uniforme pentru angajați. Atunci când purtăm o cămașă fără cravată trebuie să avem în vedere faptul că nasturele de sus trebuie descheiat, iar când o cămașă este încheiată și la acel nasture, gulerul trebuie să vină perfect mulat pe gât. Vezi despre încălțămintea pentru bărbați.

Pe sub o cămașă clasică și transparentă nu ar trebui să se poate maieu, decât în cazul în care vom fi îmbrăcați numai cu sacou deasupra cămășii, este frig afară și suntem siguri că nu ne vom da jos sacoul, în caz contrar maieul se va vedea foarte urât pe sub cămașă. Dacă vestimentația ta conține și o cămașă cu o croială sport atunci ar trebui să porți un tricou asortat sub ea.

Atunci când vă alegeți cămașa trebuie să țineți cont de niște reguli. În primul rând, cel mai bine ar fi să nu alegi o cămașă cu mânecă scurtă pentru că poți sufleca mânecile dacă este nevoie astfel că poți purta respectiva cămașă indiferent dacă este cald sau mai frig afară. Mânecile trebuie suflecate până la nivelul cotului nici mai sus, nici mai jos sau afla despre cum se poartă accesoriile pentru bărbați.

Primul lucru de care trebuie să țineți cont atunci când cumpărați o cămașă este ca ea să vă vină bine atât pe spate cât și pe umeri și să nu fie restrictivă în niciun fel, iar mânecile să vă acopere o bună parte din ceasul pe care îl purtați la mână.

Cămașa nu trebuie să fie prea strânsă pe corp deoarece vă va restricționa mișcările, dar nici prea largă pentru că apoi va părea că aveți câteva kilograme în plus, iar baza cămășii trebuie să fie de o lungime potrivită pentru a o putea împături în pantaloni. În cazul în care dorești să porți cămașa în afara pantalonilor aceasta trebuie să fie scurtă.

Dacă vă aflați la o întâlnire de tip business, indiferent cât de cald este, să nu vă suflecați în niciun caz mânecile pentru că nu dorește nimeni să vă vadă părul transpirat de pe mâini. Acest lucru poate fi luat ca un semn de proastă creștere de partenerul tău de afaceri și poate că afacerea mult visată nu se va încheia doar din acest simplu motiv.

Acestea sunt numai o parte din multiplele reguli de purtare și de alegere a cămășii. În curând va apărea pe site un ghid complet despre aceste două subiecte.

Citește și despre încălțămintea pentru bărbați.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *