Anul acesta compania Google sărbătorește 10 ani de la lansarea aplicației Google Earth. Cu ajutorul acestui program mulți utilizatori au „călătorit virtual” în țări și locuri la care doar visau. Însă, pe lângă această utilitate, prin Google Earth au fost făcute și câteva descoperiri surprinzătoare.
Cu această ocazie Google a prezentat, la sfârșitul lunii iunie, un raport cu privire la cât de mult a fost folosit programul și cât de mult i-a ajutat pe oameni. Conform companiei americane, Google Earth a fost descărcat de peste două miliarde de persoane din aproape toate țările și este disponibil atât pentru PC-uri, cât și pentru dispozitivele mobile: tablete și telefoane inteligente.
De-a lungul timpului, unele dintre funcționalitățile care au debutat pe Google Earth au inspirat apoi și funcționalități din Google Maps, cum este de exemplu Street View prin intermediul căruia putem să descoperim străzi și locuri în orașe pe care nu le-am vizitat înainte.
Începând cu luna ianuarie 2015 Google Earth Pro este gratuit pentru oricine doreşte să exploreze lumea, vezi mai multe detalii aici.
Google Earth a fost cel care a oferit prima dată această posibilitate, de a vizualiza teritorii, atât în spațiul terestru, cât și în afara lui, și tot el a fost cel care a ajutat și la descoperirea unor locuri sau lucruri neștiute până atunci. Mai jos vă prezentăm o listă cu cele mai interesante descoperiri făcute cu ajutorul aplicației Google Earth în cei 10 ani de la lansare.
Lagăr de deținuți în Coreea de Nord
Google Earth a servit la descoperirea unui lagăr de deținuți în Coreea de Nord. Cu ajutorul lui a fost identificat un sistem de zeci de lagăre de deținuți pe teritoriul nord-coreean. Nu mai puțin de 250.000 de deținuți politici și familiile lor lucrează pentru rații de mâncare în lagăre de munte, potrivit estimărilor unor grupuri internaționale pentru drepturile omului.
Zăcăminte arheologice
Sistemul de imagini 3D Google Earth poate servi ca instrument de sprijin pentru cei care lucrează în arheologie. În 2011, arheologul australian David Kennedy a spus că s-a sprijinit pe Google Earth pentru a localiza 2.000 de noi zăcăminte.
„Steaua lui David” pe un aeroport din Iran
Datorită unei imagini obținute de Google Earth, s-a descoperit în 2010 că pe acoperișul unei clădiri a aeroportului din Teheran (Iran) se afla „Steaua lui David”, simbol al iudaismului. Funcționarii care lucrau acolo au cerut ca simbolul să fie retras. Clădirea fusese construită de ingineri israelieni, dar nimeni nu părea să cunoască existența „Stelei lui David” pe acoperiș.
Și-a găsit mama… după 26 de ani
În anul 2012 un tânăr indian a dat asigurări că și-a găsit mama cu ajutorul programului Google Earth. Nu o văzuse de 26 de ani după ce s-a pierdut într-un tren spre Calcutta pe când avea numai 5 ani. Acesta și-a petrecut copilăria într-un orfelinat până ce a fost adoptat de o familie australiană. Cu ajutorul hărților din Google Earth, tânărul a putut trasa o rută prin satul în care se născuse, Khandwa, până ce a găsit locuri păstrate în memorie, precum cascada în care obișnuia să se joace.
Desen straniu în Deșertul Gobi
În 2011, s-au descoperit forme geometrice stranii în Deșertul Gobi, în China. Erau niște desene mari, despre care nimeni nu știa cum apăruseră. În anul următor, s-a stabilit că era vorba despre o mare linie de 8 kilometri, formată din pătrate uriașe, în vestul țării.
Un fragment din Marele Zid Chinezesc
În ceea ce privește China, acum trei ani s-a descoperit că un fragment din Marele Zid Chinezesc, cu o lungime de o sută de kilometri, ajungea dincolo de frontierele țării. Era vorba despre o porțiune ‘pierdută’ a acestei impresionante fortificații.
Monument mai vechi decât piramidele
În anul 2014 o echipă de arheologi a localizat în Israel un monument din piatră, în formă de semilună, a cărui construcție ar data de mai bine de 5.000 de ani. Construcția se află la circa 13 kilometri nord-vest de Marea Galileei și are dimensiuni considerabile, cu o lungime de circa 150 de metri și un volum de 14.000 de metri cubi.
Nuduri
De-a lungul celor zece ani ai Google Earth, au fost descoperite foarte multe nuduri. Unele imagini arătau femei care făceau plajă chiar pe terasă sau în grădina casei. Tocmai aceste descoperiri au declanșat polemica pe tema aspectelor legate de viața privată.
Un om-cal
Au fost și imagini insolite și amuzante. Un utilizator a descoperit pe o stradă britanică un bărbat care purta o mască reprezentând un cap de cal.
Cimitir de avioane
Alt utilizator a localizat un impresionant cimitir de avioane în orașul Tucson (Arizona, SUA). Imaginea, care pare scoasă dintr-un film, arată configurația și poziția fiecărui avion, ceea ce a atras foarte mult atenția datorită spectaculozității.
Svastici și OZN-uri
O serie de imagini care circulă pe internet despre presupuse descoperiri ale Google Earth au stârnit tot soiul de teorii. Majoritatea, modele concentrice și detalii de mari dimensiuni. Printre ele, simboluri stranii în deșertul din Nevada (SUA), o svastică nazistă pe o clădire, un lac care văzut de la înălțime pare logoul lui Mickey Mouse, o piscină în formă de chitară la Málaga.