Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
avion
avion

Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în 2013, anunţă AESA

Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în anul 2013, în pofida creşterii numărului pasagerilor la nivel mondial, a anunțat miercuri Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA), citată de AFP.

„Începutul anului 2014 marchează cea de-a 100-a aniversare a aviației comerciale și un record în materie de securitate”, a anunţat AESA, care a consemnat anul trecut 17 accidente soldate cu 224 de victime.

„În 2013, accidentele mortale ale avioanelor de linie din întreaga lume au fost mai puține la număr decât în ultimii cinci ani, cu 17 accidente înregistrate comparativ cu o medie de 27 pe an”, explică instituţia cu sediul la Koln, în Germania, şi a cărei misiune este de a supraveghea siguranţa aeriană.

Agenţia subliniază că pe parcursul anului 2013 nu s-a înregistrat niciun accident în țările membre ale AESA, care au operat în total circa şase milioane de zboruri comerciale și au transportat peste 800 de milioane de pasageri.

„Europa continuă să dețină recordul de securitate în lume, dar acest lucru nu trebuie considerat un fapt împlinit. În condițiile în care traficul aerian se intensifică pe cerul european și în lume, trebuie să ne continuăm eforturile pentru a menține și chiar îmbunătăți securitatea aeriană”, a precizat Patrick Ky, directorul executiv al AESA.

Asociația internațională pentru transportul aerian (IATA), care a estimat că în 2013 a fost depășit pragul de trei miliarde de pasageri transportați cu avionul, urmează să-și publice bilanțul anual luna viitoare.

În 2012, IATA a evaluat că s-a produs un accident la cinci milioane de zboruri, cel mai scăzut nivel de accidente de până atunci din istoria aviației comerciale.

Centrul britanic specializat Ascend, care de asemenea recenzează accidentele de avion, a stabilit bilanţul pe 2013 la 220 de morţi.

Potrivit IATA, nivelul cel mai scăzut de securitate este înregistrat în Africa.

În 2013, accidentul de avion cel mai grav a avut loc în republica rusă Tatarstan. La 17 noiembrie, un Boeing 737 de 23 de ani a explodat pe aeroportul din Kazan, un accident soldat cu moartea a 44 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

Potrivit unei anchete Ascend, 52% dintre angajaţii în domeniul aerian apreciază că siguranţa călătoriilor cu avionul va continua să se amelioreze în anii următori.

Stire furnizata de Mediafax.ro

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Dino

Dino

Dino cunoaşte multă lume bună şi interacţionează foarte bine atât cu bărbaţii, cât şi cu femeile. Este o prezenţă constantă a evenimentelor, de unde se întoarce cu informaţii utile despre conexiunile interumane, de orice fel ar fi ele.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *