Complexitatea, interactivitatea și inovația device-urilor evoluează în fiecare an. În cadrul show-urilor cu specific tehnologic, a convențiilor și a conferințelor sunt prezentate gadget-uri a căror funcționalități păreau până acum imposibile. Noi concepte sunt definite, iar utilizările produselor se diversifică.
Dar în această mare masă a inovațiilor tehnologice, unele se remarcă datorită îmbinării perfecte a inovației și a practicabilității. În continuare, vom prezenta pe scurt câteva dintre acestea, menționând caracteristicile esențiale care le deosebesc de alte produse din gama lor.
- Smartphone: OnePlus 6
Fondată de mai puțin de 5 ani, compania chineză OnePlus s-a impus rapid în piața producătorilor smartphone. Lansând în primăvara anului 2014 primul lor telefon (OnePlus One), își propune ca în acest an să domine segmentul mobile cu OnePlus 6.
El vine cu un design ultra modern, fiind fabricat din materiale de calitate. Combinația perfectă a elementelor hardware și software și specificațiile înalte fac din acesta un rival serios al unor smartphone-uri precum Samsung Galaxy S9 și iPhone X. Mai mult decât atât, prețul său este semnificativ mai scăzut.
- Consolă clasică: Hyperkin Ultra Game Boy
Hyperkin reintroduce una dintre cele mai populare platforme de jocuri din toate timpurile. Ultra Game Boy reprezintă o dezvoltare a originalului creat de Nintendo, dispunând de o carcasă rezistentă din aluminiu. Îmbunătățirile sunt însă doar la nivelul durabilității, experiența user-ului fiind identică cu cea originală.
Hyperkin lucrează încă la design-ul final al device-ului, iar prețul acestuia va fi situat în jurul a 100$ (400 lei).
- E-Reader: Amazon Kindle Paperwhite
Paperwhite, noua versiune a Kindle-ului dezvoltată de Amazon, reprezintă cu siguranță cel mai bun E-book Reader disponibil în acest moment. Dispunând de un ecran touchscreen de 6′ și 330ppi, o lumină frontală caldă, utilă cititului târziu, și o baterie care rezistă 2 săptămâni la o utilizare intensă, Paperwhite reprezintă alegerea ideală pentru lectura cărților în format electronic.
Versiunea standard a acestuia are însă câteva dezavantaje, ea nefiind rezistentă la apă și dispunând de un spațiu de doar 4GB. Prețul ei este de 120$ (500 lei).
- Inovație: Philips SmartSleep
Device-ul celor de la Philips nu este realizat pentru a crește numărul de ore dormite, ci pentru a te ajuta să profiți din plin de cele din prezent. El emite anumite frecvențe care îmbunătățesc stadiul somnului adânc.
Citând studii științifice, Philips afirmă că acest tip de somn sporește concentrarea din timpul zilei și reduce starea de oboseală. Senzorii gadget-ului sunt capabili să detecteze momentul intrării în acest stadiu al somnului, iar nivelul și intensitatea tonului emis este calculat printr-un agloritm special.
Pentru un somn mai bun va trebui însă să scoți din buzunar nu mai puțin de 1600 de lei. Sperăm că această investiție nu îți va tulbura nopțile.
- Mouse:
Mouse-ul wireless Mamba Hyperflux, dezvoltat de cunoscuta companie Razer, nu include baterii. Asta pentru că el se alimentează direct de la mousepad-ul său. Acest concept futuristic se bazează pe ideea că cei mai mulți utilizatori nu își schimbă locația foarte des, în special dacă au un desktop dedicat gaming-ului.
Razer Mamba Hyperflux a fost lansat în primăvara acestui an și este disponibil la un preț de 280€ (1300lei).
- Căști audio:
Căștile audio Cloud Flight oferă o conexiune puternică wireless, o durată impresionantă de viață a bateriei de 30 de ore și un confort ridicat, cu care HyperX ne-a obișnuit până acum. Chiar dacă fac parte din categoria high-end, design-ul lor este unul simplu, elegant, care pune în valoare funcționalitatea, nu aspectul.
Microfonul detașabil, care dispune de o funcție de anulare a zgomotului, garantează o comunicare clară. HyperX Cloud Flight sunt disponibile în România la prețul de 750 de lei.
- Laptop:
Huawei nu este o companie cunoscută pentru laptop-urile pe care le produce, cel mai bine reprezentat segment al ei fiind telefoanele mobile. Cu toate acestea, MateBook X Pro este unul dintre cele mai bune laptop-uri ale anului 2018.
Design-ul elegant și ecranul superb sunt completate de componentele de ultimă generație, care îi asigură o funcționare excelentă. Mai mult decât atât, laptop-ul are un preț competitiv, oferind design și performanță la un cost mai redus decât produsele similare din gama sa: 1200$, adică aproximativ 4800 de lei.
- Smart TV:
Tehnologia QLED a celor de la Samsung a avut un debut dezamăgitor. Cu toate aceasta, în anul 2018, ei au revoluționat piața smart TV-urilor printr-o nouă serie.
Samsung Q9FN este considerat unul dintre cele mai bune televizioare din ultimii ani. El îmbină eficient luminozitatea și culoarea QLED cu negrul intens al tehnologiei OLED. Achiziționarea unui televizor implică de obicei o alegere între acestea două, iar Samsung le oferă pe ambele. Făcând parte din generația high-end, prețul acestuia este într-adevăr ridicat, situându-se în jurul a 11000 de lei.
- Consolă gaming:
Sony și Microsoft au concurat mulți ani pentru primul loc în piața consolelor gaming prin produsele lor Playstation, respectiv Xbox. Xbox One, ultima platformă oferită de cei de la Microsoft nu a putut ține pasul însă cu Playstation 4, care îmbină perfect componentele hardware de ultimă generație cu jocurile exclusive de calitate.
PS4 Pro reprezintă o îmbunătățire a unei console deja foarte puternice, care integrează tehnologiile 4K și HDR. Mai mult decât atât, datorită unui avans în viteza de procesare, jocurile rulează mai clar și mai fin. PS4 Pro este disponibil în România la un preț de 1200 de lei.