Search
Generic filters
Exact matches only

Facebook a lansat aplicația „Events”

aplicatie-facebook

Facebook, cea mai cunoscută rețea de socializare în momentul actual, a lansat vineri, 7 octombrie, aplicația „Events”. Aceasta adună toate evenimentele anunțate pe platformă și să găsească alte evenimente care ar putea să-i intereseze.

Aplicația „Events” este disponibilă de vineri, în SUA, utilizatorilor de iPhone, urmând ca în curând să fie lansată și o versiune compatibilă Android, conform Facebook.

Aplicația permite vizualizarea cu ușurință a evenimentelor de care sunt interesați prietenii din lista Facebook a fiecărui utilizator, dar și a evenimentelor anunțate pe paginile de Facebook la care utilizatorii au dat „Like”. De asemenea, prin această aplicație utilizatorii sunt ținuți la curent și cu evoluția evenimentelor pentru care și-au manifestat deja interesul. În plus, aplicația „Events” le recomandă utilizatorilor și evenimente care se produc în apropierea lor, în orașul în care locuiesc, spre exemplu.

O parte din funcționalitatea acestei aplicații este încorporată și în aplicația „părinte”, însă, dezvoltată pe cont propriu aduce câteva plusuri față de segmental destinat ei în aplicația Facebook.

Principala calitate a aplicației este de a conferi vizibilitate evenimentelor care au fost anunțate de mai mult timp pe Facebook și care ar putea fi trecute cu vederea, dispărând sub noile postări.

Compania Facebook nu și-a ascuns niciodată strategia de a dezvolta o familie de aplicații mobile. Din această familie fac parte, deocamdată, aplicațiile de mesagerie Messenger și WhatsApp, care au fiecare peste 1 miliard de utilizatori, precum și aplicația pentru fotografii Instagram, care adună peste 500 de milioane de utilizatori.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *