Search
Generic filters
Exact matches only

Hobby-ul, sursă de venit suplimenatar pentru români

Tot mai mulţi români îşi transformă hobby-urile în surse de venituri suplimentare. Principalele motivele care îi determină să facă acest lucru sunt flexibilitatea propriului business, dar şi al programului de muncă, dorinţa de a fi propriul şef şi de a avea o activitate diferită faţă cea de la locul de muncă.

Potrivit unui studiu realizat de Visa Europe pe un eşantion de peste 2.000 de români, persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani au cel mai mare venit anual, de circa 6.300 lei.

Cele mai profitabile hobby-uri sunt în domeniul construcţiilor, renovărilor şi decoraţiunilor interioare (5.887 lei), urmate de cele în design (5.834 lei), fotografie (5.778 lei), domeniul culinar (5.509 lei) şi îngrijirea copiilor (5.487 lei), potrivit unui studiu Visa Europe.

Pasiunea reprezintă principala motivaţie pentru aproape 60% dintre românii şi polonezii care au pornit o afacere dintr-un hobby, comparativ cu media europeană de 43%. Aproape o treime dintre cei care au participat la sondaj (29%) au avut ca principal motiv schimbarea activităţii faţă de cea de la locul de muncă, iar 26% au spus că doresc să lucreze pentru ei înşişi.

Trei din patru români care au un hobby pot obţine venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece români spun că vor opta pentru o astfel de variantă în viitor.

Peste jumătate dintre cei care doresc să câştige bani din pasiunile lor afirmă că îşi vor utiliza economiile personale pentru a-şi deschide o afacere, aproape un sfert (23%) vor să apeleze la familie şi prieteni, iar 15% dintre respondenţi intenţionează să aplice pentru o subvenţie dedicată afacerilor mici, în timp ce numai 11% plănuiesc să recurgă la conceptul de crowdfunding (multifinanţare).

Românii care vor să aibă un business pe baza unui hobby sunt motivaţi de pasiune (65%), flexibilitatea propriului business (46%), dorinţa de a fi propriul şef (44%) şi de a avea o activitate diferită faţă cea de la locul de muncă (33%).

Din punct de vedere al promovării, reţelele sociale Facebook şi Twitter sunt mai populare decât metodele tradiţionale, precum crearea unui website al companiei, astfel că două treimi dintre cei care vor o astfel de afacere spun că utilizează cele două reţele sociale pentru promovare, în timp ce recomandările directe sunt considerate importante de aproximativ 60% dintre aceştia.

Peste două treimi (70%) din cei care vor să demareze o afacere pe baza unui hobby vor ca aceasta să devină principala lor sursă de venit, iar 16% au această intenţie în următorii cinci ani. Peste jumătate dintre aceştia vor lansa atât un website propriu pentru ca produsele sau serviciile oferite să devină accesibile unei baze de clienţi mult mai mari, cât şi o pagină pe social media pentru a-şi consolida profilele, dar vor apela şi la diverse acţiuni de publicitate.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *