Dacă în articolul anterior am explicat importanța campaniilor de Email Marketing, de data aceasta vom prezenta tehnicile de redactare ale unui email, care duc la creșterea numărului de conversii.
Pentru început, este important să se stabilească stilul (tone of voice) în care se va comunica cu audiența: fie că alegi formal sau informal, trebuie păstrată această continuitate și e important ca acesta să reflecte identitatea companiei.
Iată care sunt elementele esențiale ale unui email de care trebuie să ții cont:
1. Email-urile au un singur destinatar: chiar dacă vrei să trimiți același mail mai multor clienți, aceștia nu trebuie să se regăsească fiecare în cc. Soluția ideală este să folosești una dintre platformele de Email Marketing care facilitează campaniile de acest tip sau poți opta pentru varianta de a introduce toți destinatarii în secțiunea bcc a email-ului;
2. Începutul unui email trebuie să facă o impresie bună, deoarece, de aceasta depinde acțiunea utilizatorului de a continua să citească conținutul email-ului sau ignorarea acestuia. Astfel, e foarte important să fii atent la:
- subiectul email-ului: el trebuie să transmită cât mai clar care sunt informațiile care se regăsesc în email. Totodată subiectul trebuie să fie relevant pentru utilizatori și cât mai personalizat;
- modul de adresare: în funcție de persoana căreia îi trimiți un email optezi pentru diferite moduri de adresare. Cunoscând publicul țintă este mult mai ușor să creezi un email care să conțină salutul ideal, cu care clienții să se identifice și pe care să-l considere oportun;
3. Conținutul email-ului: cunoaște-ți clienții. E foarte important să-ți grupezi publicul țintă astfel încât email-urile pe care le trimiți să ajungă exact în inbox-ul viitorului cumpărător. În funcție de achizițiile anterioare, ceea ce au căutat ei până acum pe site-ul tău sau interesele acestora, se pot crea email-uri pe diferite teme. Poți opta chiar și pentru un sondaj pe care să-l trimiți pentru a identifica care sunt informațiile de care clienții sunt interesați;
4. Încheierea email-ului. Nu uita să-i transmiți câteva gânduri clientului și să te semnezi. De asemenea, poți introduce link-ul site-ului tău și în partea de jos a email-ului.
Înainte de a trimite email-ul, recitește-l. Se poate întâmpla să treci cu vederea câteva greșeli de scriere în timpul compunerii mesajului, de aceea e foarte important să îl verifici de fiecare dată.
Dacă îți dorești să începi o campanie de email marketing și nu vrei să te ocupi singur de ea, apelează la ajutorul unei agenții. Rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor tale.