Celebrul actor american Leonardo DiCaprio va interpreta rolul actualului președinte rus Vladimir Putin, într-un thriller politic care va avea premiera în 2017.
Filmul în care DiCaprio va juca rolul principal se va numi „Putin”, omonim cu numele liderului rus.
Filmările vor avea loc în acest an în Rusia, SUA și diferite țări din Europa, potrivit lui Valeri Saarian, unul dintre reprezentanții casei de producție „Knights Bridge Entertainment”, producătoarea lungmetrajului. Potrivit sursei citate, în curând va fi aprobat și scenariul, scris de trei persoane. Producția cinematografică va avea un regizor celebru, a mai spus el, fără a da însă numele acestuia.
„De la ofițer KGB la premier și președinte. Omul-mit. O viziune asupra vieții private și a carierei uneia dintre cele mai influente personalități din lume”, așa a descris Valeri Saarian pelicula care va avea premiera în 2017.
Vedeta de 41 de ani și-a dat deja acceptul pentru a juca în „Putin”, a adăugat sursa citată.
Rolul lui Putin, o dorință îndeplinită
Ocazia de a juca rolul liderului rus Vladimir Putin este o dorință îndeplinită pentru actorul american. În luna ianuarie a acestui an, Leonardo DiCaprio declara, pentru publicația germană Die Welt, că își dorește să-l interpreteze pe președintele rus într-un film.
„Putin ar fi foarte, foarte interesant. Mi-ar plăcea să-l joc”, a spus Leonardo DiCaprio. „Cred că ar trebui să existe mai multe filme despre istoria Rusiei, pentru că are povești demne de Shakespeare. Asta este fascinant pentru un actor”, mai declara atunci starul american de film.
Leonardo DiCaprio s-a întâlnit cu Vladimir Putin în 2010, la Sankt Petersburg, cu ocazia unui summit pentru protejarea tigrilor siberieni. „Am discutat cu Putin doar despre apărarea acestor animale magnifice”, a precizat cineastul american, care, prin fundația pe care o conduce, a oferit sprijin financiar pentru numeroase proiecte privind protejarea acestor feline mari.
Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori americani. În portofoliul acestuia se regăsesc titluri importante ale cinematografiei internaționale precum: Titanic (1997), Aviatorul (2004), Shutter Island (2010), Inception (2010), Marele Gatsby (2013) sau Lupul de pe Wall Street (2013). De asemenea, în prezent acesta se află în centrul atenției datorită interpretării din „The Revenant” (2015), pentru care este nominalizat la Oscarul din 2106 pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal”.
De-a lungul carierei sale, actorul american a fost nominalizat de cinci ori la Premiile Oscar și de zece ori la Premiile Globul de Aur. În total, acesta a câștigat trei Globuri de Aur: „pentru cel mai bun actor într-o dramă” pentru filmul Aviatorul (2004), „pentru cel mai bun actor într-un musical/comedie” pentru rolul din filmul Lupul de pe Wall Street (2013) și „pentru cel mai bun actor” pentru rolul din „The Revenant” (2015).