logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Numărul turiștilor străini în România este în creștere

Institutul Național de Statistică (INS) susține că numărul turiștilor străini care vizitează România este în creștere. Potrivit news.ro, datele arată că cea mai mare parte a turiștilor vine din Uniunea Europeană, însă turiștii din Asia înregistrează cea mai mare creștere față de alte perioade.

Ritmul de creştere este mai moderat comparativ cu cel înregistrat în decembrie 2015, când numărul de turişti din România a avansat cu 19,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, până la 655.800.

“Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2016 au însumat 581.300, în creştere cu 16,6% faţă de cele din luna ianuarie 2015”, precizează comunicatul INS.

Cel mai mare avans a fost înregistrat la sosirile de turişti străini. Numărul acestora a crescut, în ianuarie 2016 comparativ cu prima lună a anului trecut, cu 19,2%, până la 124.100. Numărul de turişti români s-a majorat, în acelaşi interval, cu 16%, până la 457.200.

Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 93.000 – au venit, în ianuarie, din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (70.700).

Însă cea mai mare creştere a fost înregistrată, la începutul acestui an, la turiştii din Asia, cu un avans de 30,7%, până la 17.900, şi la cei din America de Nord, cu o majorare a numărului total de 25,4%, până la 7.400.

Numărul de înnoptări, un indicator important în sectorul turistic, a crescut în ianuarie cu 15,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 1,14 milioane.

Hotelurile, vilele turistice, cabanele turistice şi pensiunile au avut cele mai mari grade de ocupare în prima lună a acestui an.

“Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Italia (14.500), Israel (13.300), Germania (11.400), Republica Moldova (9.500), Franţa (7.200)”, se arată în docmentul Statisticii.

În privinţa traficului de la frontiere, numărul de vizitatori străini sosiţi în România a crescut cu 0,7% în ianuarie comparativ cu prima lună din 2015, în timp ce numărul românilor care au ieşit din ţară s-a majorat cu 12,2%.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *