Ministerul Finantelor Publice va publica in urmatoarele zile un proiect de ordonanţă care prevede plăţile cu cardul la ghişeele ANAF,dar şi plăţi online pentru sumele datorate, precum şi posibilitatea contribuabililor de a efectua plăţile catre Fisc, primării şi alte institutii publice in acelaşi loc, potrivit Mediafax.
„Proiectul are mai multe componente, nu numai plata cu cardul la ghiseu, dar şi plata cu cardul online şi posibil alt acceptator de plată. Daca vom implementa proiectul aşa cum il gândim in momentul de faţă cu plata cu cardul, vom fi primii din lume care-l vom face. Ne comparăm cu alte agenţii fiscale, din căte stim sunt destul de avansaţi şi australienii in acest sens. In momentul când vom ieşi cu proiectul de ordonanta vom vedea in ce formă este, dar este foarte posibil să fim primii din lume care vom avea un astfel de sistem”, a declarat luni ministrul Finantelor Publice, Ioana Maria Petrescu, in conferinţa de lansare a platformei ANAF prin care persoanele fizice pot solicita mai multe documente online.
Ea a precizat ca proiectul de ordonanţă, anunţat de premierul Victor Ponta, prezent la conferinţa, pune bazele legale ale unui astfel de sistem, insă pentru aplicarea sa este nevoie de o perioadă mai indelungată, de 6-12 luni pentru ca o persoană să-şi poata plăti taxele cu cardul la ghiseu.
Premierul a precizat că Guvernul realizează cadrul legal şi acordurile, investiţiile urmând să fie facute de emitatorii privaţi (bancile). La rândul său, Valentin Mavrodin, directorul Directiei Trezorerie şi Contabilitate Publică in MFP, a explicat că abordarea actului normativ este de a acoperi atât taxele achitate catre ANAF, căt şi cele către primării.
„Vrem ca trezoreria statului să devina acceptator de plată, pentru ca problemele intampinate de ghiseul.ro (platforma pe care cetatenii pot plati online taxele locale – n.r.) in prezent sunt legate de experienţa pe care o au autorităţile locale şi costurile pe care le generează implementarea unui astfel de sistem. In Romania sunt peste 3.200 de autorităţi publice locale, costurile individuale sunt de 300 euro doar pentru interconectare, vorbim de 1,5 milioane euro extrapolând la toate autorităţile locale. Vrem ca trezoreria statului să ofere gratuit acest sistem către toate autoritatile locale”, a afirmat Mavrodin.
Sursa articol şi foto: Mediafax.ro
Un răspuns
Astept sa se implementeze sistemul de plata cu cardul pentru firme, ca acolo este nevoie , nu pentru batraneii care oricum lor le place sa stea la coada la ghiseu.