Search
Generic filters
Exact matches only

Prețurile alimentelor, mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut

O scădere de 2,1 procente a fost observată în luna ianuarie 2016, în ceea ce privește prețurile de consum, față de aceeași perioadă a anului 2015. Alimentele sunt mai ieftine cu 6,3% decât în ianuarie 2015, însă mai scumpe cu 0,5 % față de luna decembrie a anului trecut.

În luna ianuarie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu ianuarie 2015, este de 53,3%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 28,9%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 17,8%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2015 – ianuarie 2016) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2014 – ianuarie 2015), calculată pe baza IPC, este de -0,8%.

Comparativ cu ianuarie 2015, preţurile la alimente au scăzut cu 6,3%, însă mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,1%, iar tarifele serviciilor s-au apreciat cu 1,2%.

Faţă de decembrie, alimentele s-au scumpit cu 0,5%. În schimb, mărfurile nealimentare au fost mai ieftine în ianuarie cu 1,5%, iar serviciile cu 1,1%.

Cele mai mari creşteri de preţuri la alimente s-au înregistrat la cartofi (3,9%), legume şi conserve din legume (3,07%), fructe proaspete (2,3%), fructe şi conserve din fructe (1,9%) şi ulei comestibil (1,3%).

Pe de altă parte, preţurile la ţuică, rachiuri şi alte băuturi s-au redus cel mai mult, cu 2%, urmate de cele la vin, cu 1,8%.

Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 3,23%, precum şi combustibilii, cu 3,07%. La capitolul servicii, tarifele pentru apă, canal şi salubritate au scăzut cu 7%.

Banca centrală a revizuit în februarie, în plus, prognoza privind rata anuală a inflaţie cu 0,3 puncte procentuale faţă de estimarea din noiembrie 2015, la 1,4% pentru acest an, urmând să ajungă la 3,4% în 2017.

“Fără impactul de runda I al reducerilor cotei TVA, rata inflaţiei ar atinge 3% în 2016 şi 3,7% în 2017. Traiectoria proiectată a ratei inflaţiei este afectată substanţial de măsurile fiscale cu privire la reducerea succesivă a impozitelor indirecte, pozitionându-se la valori negative până în mai 2016, revenind ulterior la valori pozitive şi reintrând în interiorul intervalului asociat ţintei începând cu ianuarie 2017”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Inflaţia la finele anului trecut s-a situat la -0,9%, faţă de -1,1% în noiembrie şi nivelul minim de -1,87% înregistrat în august. În absenţa impactului ratei reduse de TVA (din luna iunie), inflaţia ar fi fost în decembrie de aproximativ 2%, în intervalul ţintă al BNR.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *