Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

România participă la Târgul Internațional de Carte de la Salonic

România participă și în acest an la Târgul Internațional de Carte de la Salonic. Este pentru al treilea an consecutiv în care țara noastră este prezentă la expoziția grecească, care va avea loc în perioada 12-15 mai. Standul României va expune lucrări ale unor autori români stabiliți în Grecia, dar și ale unor autori greci stabiliți în țara noastră. Pe lângă asta, la stand vor exista și traduceri ale unor volume din ambele limbi.

Potrivit unui comunicat difuzat de Ambasada României la Atena, atât la standul României cât și în cadrul programului oficial al Târgului vor avea loc prezentări de volume de autori români și eleni, axate pe tematica principală a Târgului din acest an, care este migrația, dar și pe tematica tradițională care vizează traducerile din ambele limbi.

În cadrul panelului de Sociologia migrației, inclus în programul din acest an al standului României, vor avea loc în premieră prezentări ale unor sociologi din București, Salonic și Atena. Ca evenimente editoriale de excepție sunt menționate lansarea volumului „Migranți. Suntem prea mulți pe nenorocita asta de barcă”, de Matei Vișniec, recent tradus în limba greacă și publicat la editura Ipsilon, prezentarea volumului „Ce nu știe un non — migrant”, de Monica Săvulescu Voudouri (Editura TracusArte), precum și a antologiilor membrilor școlii de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, „Alți București interbelici. Studii și cronici gustiene” și „Între proiecții urbanistice și sărăcie letargică. Bucureștiul arhitecților, sociologilor și al medicilor”, de Zoltán Rostás (Editura Vremea).

Traduceri în limba greacă ale unor opere consacrate

De asemenea, vor fi prezentate alte apariții editoriale recente, traduse din limba română în limba greacă: „11 psalmi” de Tudor Arghezi (tradus cu prilejul Festivalului Internațional de Poezie Argheziană de la Târgul Jiu 2016), „Fetele Nikas”, de Monica Săvulescu Voudouri, „Domnul K eliberat”, de Matei Vișniec, precum și de literatură greacă tradusă în limba română: „Frunze risipite ale vieții mele”, de Kostas Asimakopoulos, „Rigas” de Leandros Vranousis, „Răgazurile lui Filotheos”, de Nicolae Mavrocordat, în traducerea lui Claudiu Sfirschi Lăudat. Totodată, vor fi prezentate și volume de poezie ale unor noi autori din Grecia, Florin Gheorghiu și Eleni Loizou.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *