logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Snapchat și Facebook concurează la vizualizări

Platforma social media Snapchat atinge un număr similar de vizualizări pentru videourile trimise de utilizatori, cu gigantul Facebook. Videoclipurile accesate pe Snapchat, strâng, în medie, 7 miliarde de vizualizări.

Snapchat, o aplicație ce poate fi folosită doar pe device-urile mobile, se apropie, încet, de numărul de vizualizări ale videourilor pe care le înregistrează Facebook. Astfel, datorită posibilității de a adăuga un scurt video la „my story” și datorită paginii „discover”, Snapchat contorizează aproximativ 7 miliarde de vizualizări, în timp ce Facebook înregistrează aproximativ 8 miliarde.

Snapchat plănuiește să concureze cu Facebook

În ciuda faptului că aplicația este disponibilă doar pentru device-urile mobile, nu și pentru desktop, potrivit Adage.com, Snapchat intenționează să concureze cu Facebook, în ceea ce privește încasările din reclame. Se pare că Facebook ar fi încercat să cumpere compania în 2013, pentru suma de 3 miliarde de dolari, însă compania care deține aplicația pentru mobil ar fi refuzat. Mai mult, ar fi decis atunci să recreeze succesul obținut de Facebook în ceea ce privește tot ce ține de social media.

Potrivit Agerpres, Snapchat ar intenționa să lanseze o opțiune care să permită includerea reclamelor online în conținutul distribuit pe această platformă.

Snapchat, platforma „de 10 secunde”

Aplicația pentru mobil este una diferită de restul platformelor social media, pentru că, spre deosebire de acestea, în Snapchat, o imagine sau un video trimis unui utilizator durează maxim 10 secunde, după care dispare pentru totdeauna. Singura modalitate de a „extinde” viața unei imagini sau video Snapchat este de a publica imaginea sau videoul la „povestea mea” (opțiunea care permite utilizatorilor să împărtășească o imagine sau video cu toți prietenii din cont), care permite ca imaginile să fie văzute timp de 24 ore de la publicare.

Snapchat a fost lansat în 2011 și are în prezent un număr aproximativ de peste 100 milioane de utilizatori activi zilnic, cu vârste cuprinse între 14 și 34 ani. Recent, Snapchat a început să monetizeze aplicația, cerând utilizatorilor să plătească 99 de cenți pentru anumite „lentile”, o opțiune care permite aplicarea unei măști amuzante sau diverselor animații pe fața utilizatorului.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *