Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
copii-cu-telefoane
copii-cu-telefoane

[Studiu] Copiii din România petrec aproape 5 ore pe zi pe rețelele sociale

Copiii din România care au vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani petrec aproximativ 5 ore pe zi navigând pe rețelele de socializare. Mai precis, potrivit unui nou studiu, 85% dintre copiii români care au acces la internet, petrec timp pe platformele sociale. Majoritatea dintre aceștia preferă smartphone-urile pentru această activitate.

Potrivit cercetării realizată de iSense Solutions, în exclusivitate pentru Lowe Group România, vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Cu toate acestea, chiar înainte să aibă un terminal inteligent personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților, notează realizatorii studiului.

Majoritatea copiiilor preferă smartphone-ul

Terminalul inteligent pe care copiii îl folosesc cel mai des este smartphone-ul, cei mici butonând, în medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute, în cazul adolescenților de 13-16 ani. În același timp, se remarcă o preferință pentru tabletă în categoria de vârstă 5-7 ani. Cei mici intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale. Aceștia au, în medie, 14 aplicații instalate pe smartphone, cele mai folosite fiind cele de navigare pe internet, rețele sociale, jocuri și chat/messenger.

Părinții consultă copiii în achiziția terminalelor

Conform studiului, 71% dintre părinți au declarat că își întreabă copiii ce produse să cumpere, iar 51% îi consideră pe cei mici foarte persuasivi.

Facebook și Whatsapp, printre cele mai utilizate

Pe de altă parte, copiii mai mici preferă să se joace pe smartphone, în timp ce adolescenții socializează. Astfel, copiii au conturi pe mai multe rețele sociale, cele mai populare fiind: Facebook (utilizată de 43% dintre aceștia și pe care petrec, în medie, 121 de minute/zi), Whatsapp (11% / 72 minute), Instagram (2% / 67 minute) și Snapchat (1% / 62 minute).

În acest context, datele rezultate în urma chestionarelor arată că peste jumătate dintre copii și-au făcut cont pe Facebook asistați de un părinte, ceea ce arată o preocupare a acestora din urmă față de activitatea socială din mediul digital a copiilor lor. Pe Facebook, copiii dau, cel mai des, like la postările prietenilor și vorbesc pe chat, însă se remarcă o înclinație a adolescenților (peste 57%) să dea like la paginile brandurilor și ale vedetelor.

Influența reclamelor la copii

În ceea ce privește publicitatea în mediul digital, adolescenții de 14-16 ani văd reclamele în special la începutul clipurilor video de pe YouTube, pe Facebook, pe site-uri și în interiorul unor aplicații sau jocuri. În general, aceștia dau click să afle mai multe în special pe Facebook (28%) sau pe bloguri și doresc să cumpere produsul după ce au văzut reclama în interiorul unor jocuri sau pe Facebook.

Studiul este al treilea din seria Bold by Lowe Group și cuprinde atât metode calitative, cât și cantitative. Astfel, au fost realizate 4 focus grupuri cu copii cu vârsta între 8-12 ani, respectiv 13-16 de ani, iar studiul cantitativ a fost realizat pe adolescenți cu vârsta între 14-16 ani și părinți cu copii cu vârsta între 5-16 ani.

Datele au fost colectate online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *