logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Zilele libere rămase în 2015

Conform calendarului sărbătorilor legale, stabilit de Codul Muncii, până în prezent am avut parte de 9 zile libere stabilite prin lege, iar până la sfârșitul anului vom mai avea dreptul la încă 4 zile libere.

În total, anul acesta avem dreptul la 13 zile libere legale atât pentru sărbători publice, cât și pentru sărbătorile religioase. Dintre acestea, opt sunt în timpul săptămânii, iar celelalte cinci în weekend.

Zile libere legale rămase până la sfârșitul anului

30 noiembrie – Sfântul Andrei

1 decembrie – Ziua Națională a României

25 decembrie – 26 decembrie – Crăciunul

Trei mini-vacanțe

În ceea ce privește mini-vacanțele, vom mai avea parte de cel puțin două astfel de weekenduri prelungite, la care am putea-o adăuga și pe cea de Anul Nou.

Prima mini-vacanța, de patru zile, de care vom mai beneficia va fi cea din 28 noiembrie – 1 decembrie, când un weekend va fi legat de două sărbători legale. Astfel, vom avea legat weekendul 28 – 29 noiembrie de sărbătoarea Sfântului Andrei, care va avea loc într-o zi de luni și de sărbătoarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, care va avea loc într-o zi de marți și ne vom întoarce la serviciu miercuri, 2 decembrie 2015.

Cea de-a două mini-vacanță, de trei zile, de care vom beneficia va fi cea de Crăciun, în perioada 25 – 27 decembrie. În acest an Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, va avea loc într-o zi de vineri (25 decembrie), după care va urma weekendul 26 – 27 decembrie. Ne vom întoarce apoi la muncă luni, 28 decembrie 2015.

La aceste două mini-vacanțe s-ar mai putea adăuga și cea de Anul Nou, tot de trei zile, 1- 3 ianuarie 2016. Astfel, 1 ianuarie 2016 va pica într-o zi de vineri, iar împreună cu weekendul 2 – 3 ianuarie 2016, vom beneficia de trei zile libere și ne vor întoarce la muncă abia pe data de 4 ianuarie 2016.

Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paște, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internațională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Națională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.

Codul Muncii prevede ca, prin hotărâre a Guvernului, să se stabilească programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare şi pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistentei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, conform aceluiași document, salariații care sunt nevoiți să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *