Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

#525KmDeMuzică de la București la Electric Castle

 

Cei care vor participa la festivalul Electric Castle, vor putea începe distracția încă de pe drum. Asta pentru că în data de 13 iulie, cei care vin din Capitală vor putea urca într-un tren cu muzică, care va circula pe ruta București – Bonțida, județul Cluj special pentru festival. Acest traseu cu trenul a fost intitulat #525KmDeMuzică

Pe 13 iulie, un tren prevăzut cu super sistem audio, pleacă din Bucureşti către Electric Castle. DJ-ii ce vor anima atmosfera de la festival, îşi vor face încălzirea, la pupitre, încă de pe drum. Tema călătoriei este Silent Disco, ceea ce presupune că vreme de 13 ore, până la Bonţida, călătorii se vor putea bucura de ritmurile delicioase ale dj-ilor, în propriile căşti, fiind scutiţi, în acest fel, de zgomotul specific călătoriilor cu trenul.

Cine vrea să câştige un loc în trenul vesel ce pleacă spre Electric Castle, în data de 13 iulie, trebuie să îi găsească pe tinerii cu căşti verzi, din staţiile de autobuz, din Bucureşti, să se fotografieze cu ei şi să urce fotografiile pe internet, cu hashtag-ul #525KmDeMuzica.

Printre numele româneşti confirmate pentru festival, se numără Golan, Electric Brother, Silent Strike, Dan Basu, şi The Model.

Skrillex și alte nume celebre la ediția din 2016 a Electric Castle

În acest an, line-up-ul include nume bine cunoscute în lumea EDM, precum Skrillex, Elliphant, Venetian Snares, Coma și Manudigital. Ediția a 4-a a Electric Castle va avea loc între 14 și 17 iulie, în incinta Castelului Banffy din Bonțida, județul Cluj. Cu toate acestea, accesul în incintă, și în zona de campare, este permis din 13 iulie, începând cu ora 8 pm.

Festivalul de muzică electronică se află acum la cea de-a patra ediție, însă a devenit un succes încă de la prima ediție, care a avut loc în 2013.

Castelul Banffy, reabilitat din bani de festival

Castelul Banffy, în incinta căruia are loc festivalul, se află pe lista celor 100 cele mai periclitate monumente istorice din lume, însă este în proces de conservare și restaurare. Acest lucru este posibil datorită unui contract concesional între contesa Banffy Katalin, proprietara castelului și Fundația Transylvania Trust, care s-a angajat să reabiliteze castelul și să înființeze un centru cultural și de specializare. La procesul de restaurare contribuie și organizatorii festivalului, care donează o sumă din profitul obținut din vânzarea biletelor.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *