Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Ce poți face în luna octombrie în Cluj-Napoca

Evenimentele continuă să anime orașul și în octombrie. Cea de-a doua lună de toamnă este plină de manifestări, de toate tipurile și pentru toate vârstele, indiferent că vorbim despre festivaluri de muzică, festivaluri artistice sau de film, conferințe tematice sau competiții sportive. Mai jos vă prezentăm o listă cu cele mai important evenimente care vor avea loc în această lună în Cluj-Napoca.

Toamna Muzicală Clujeană (30 septembrie – 23 octombrie)

Cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Clujeană (TMC), cel mai longeviv festival de muzică clasică din țara noastră, va avea loc în perioada 30 septembrie – 23 octombrie 2015 și este organizat de Filarmonica de Stat Transilvana. Timp de aproximativ patru săptămâni, clujenii vor putea participa la 16 spectacole de muzică clasică, susținute de peste 26 de artiști, invitați speciali ai manifestării culturale. Astfel, vor avea loc concerte simfonice și vocal simfonice, concerte de muzică contemporană, recitaluri de pian, violoncele, orgă, serate de jazz, dar și serate camerale.

TiMAF (1 – 31 octombrie)

Timp o lună, clujenii pasionați de evenimente cultural-artistice vor avea parte de un festival care aduce la un loc toate artele. Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Muzica și Artă Transilvania (TIMAF) va reuni la un loc artele plastice, arhitectura, street arts, dans, teatru, literatura, publicitate, arte decorative și design, gastronomie, și muzică, transformându-le în experiențe unice.

Meet Magento (2 – 3 octombrie)

Conferința Meet Magento, este cea mai mare serie de conferințe la nivel global, axată pe eCommerce, Business și platforma Magento. Aceasta se adresează atât specialiștilor în business-uri online (proprietari de magazine, oameni de marketing, furnizorilor de servicii), cât și developerilor de magazine online.

Herbstfest (2 – 4 octombrie)

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest, ce se desfășoară în fiecare an în Cluj-Napoca, este conceput în jurul a trei mari teme: economie, cultură și networking și se adresează atât mediului de afaceri, cât și mediului social local. Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii, în două corturi: unul destinat standurilor expoziționale ale companiilor care vor organiza aici și târguri de joburi şi activități de networking, iar altul pentru activități culturale și artistice ce va include muzică germană live, orchestre și dansuri bavareze, degustări de mâncare și bere germană, dar și multe alte activități.

Concert Pink Martini (5 octombrie)

La începutul lunii octombrie trupa americană de muzică instrumentală Pink Martini vine pentru prima oară la Cluj-Napoca, unde va susține un concert la Sala Polivalentă, trupa americană fiind acompaniată, la voce, de solista China Forbes. Acordurile de jazz, pop, muzica clasică şi latino vor încânta spectatorii, iar cei 15 muzicieni de top vor pune în scenă un show incredibil.

Fest Lit 2015 (4 – 6 octombrie)

Festivalul Național de Literatură – Fest Lit 2015 este organizat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj-Napoca. Timp de trei zile, pasionații de lectură vor putea participa la sesiuni de lecturi publice, simpozioane, dezbateri, întâlniri cu autorii preferați, dar și alte evenimente culturale și artistice.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj (6 – 11 octombrie)

Cea de-a cincia ediție a evenimentului „Întâlnirile Internaționale de la Cluj“ va avea loc la Teatru Național din Cluj-Napoca și are ca tematică „Europa Noastră”. Numeroși directori și oameni de cultură din țară și din străinătate se vor reuni aici și vor participa la spectacole și dezbateri care au ca scop promovarea dialogului internațional prin teatru, inițierea şi realizarea de colaborări culturale în spațiul național și internațional.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (6 – 11 octombrie)

Cea de-a treia ediție a Festivalul Internațional de Carte Transilvania se va desfășura în Piața Unirii. Vor avea loc peste 250 de lansări de carte, recitaluri de poezie şi lecturi publice; întâlniri cu peste 400 de scriitori români şi străini, conferințe, colocvii, spectacole de teatru şi dans, concerte, dar și multe alte activități.

AUDIA 2015 (8 – 11 octombrie)

Festivalul Internaţional de Diaporame Digitale „AUDIA 2015” se va desfășura în perioada 8-11 octombrie în Cluj-Napoca. Asociaţia ArtImage Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociatia Artiştilor Fotografi din România, readuce în atenţia publicului clujean o alternativă de comunicare vizuală, prin asocierea dintre imaginea fotografică, muzică şi text, în cadrul unei competiţii internaţionale. Prin intermediul acestei manifestări se urmărește reafirmarea Clujului în mediul fotografic internațional, promovarea actului artistic local şi național, cât şi imaginea cultural – turistică a orașului.

Mioritmic (9 – 10 octombrie)

Festivalul de Muzică Electronică Mioritmic, ajuns în acest an la cea de-a treia ediție, va cuprinde peste 30 de artiști (dj și trupe live), care vor fi împărțiți pe trei scene: Scena Naiului, Scena Lirei și Scena Cobzei. Mioritmic este prezentat de către Club Midi & Sunrise Agency. Ediția de anul trecut a numărat peste 20 de artiști și un public de 10.000 de oameni.

Concert Joe Satriani (13 octombrie)

Legendarul chitarist Joe Satriani va ajunge, în premieră la Cluj-Napoca unde va susține un concert de neuitat, în cadrul turneului mondial „The Shockwave Tour” ce va cuprinde unele dintre cele mai apreciate şi mai ascultate melodii ale sale. Satriani va fi însoțit de membrii trupei sale, respectiv Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) și Mike Keneally (clape, chitară).

The power of stroytelling (14 octombrie)

Una dintre cele mai așteptate conferințe ale toamnei, The Power of Storytelling, va avea loc pe data de 14 octombrie, și se află la a doua ediție, în Cluj-Napoca. Conferința se adresează tuturor celor care cred că poveștile pot schimba lumea, o pot face mai bună sau îi pot face mai cunoscuți. „Fie că ești jurnalist sau om de comunicare, marketer sau publicitar, ITist, artist, antreprenor, arhitect sau activist, poveștile te pot ajuta să-ți promovezi ideile, să crești o comunitate, să motivezi și să inspiri”, transmit organizatorii lor.

Evenimentul aduce la Cluj-Napoca câțiva dintre cei mai experimentați și inovatori povestitori, atât din țară, cât și din străinătate, printre care se află câștigători ai Premiului Pulitzer, fotografi, editori, jurnaliști, oameni de radio, creatori de ONG-uri sau activiști civici.

Comedy Cluj (16 – 25 octombrie)

Cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va avea loc în perioada 16 – 25 octombrie. Timp de zece zile, clujenii se vor bucura de o mare varietate de filme de comedie produse în întreaga lume. Începând din acest an, pentru a acoperi cât mai multe fațete ale comediei, organizatorii au decis să extindă latura de scenă a acestei arte prin includerea în program a mai multor spectacole de teatru.

TeCOMM (21 – 22 octombrie)

TeCOMM este cel mai important eveniment de eCommerce din această toamnă, din Cluj-Napoca, ce aduce împreună experții în e-Commerce și Marketing online din țară și străinătate. Timp de doua zile, în perioada 21 – 22 octombrie, vor avea loc numeroase discuții, prezentări și workshopuri tematice, susținute de peste 50 de speakeri.

Evenimntul se adresează tuturor celor care au o afacere online sau doresc să își deschidă una și vor să afle o parte din secretele promovării în mediul online. Fie că vorbim despre antreprenori, specialiști în marketing și comunicare online, specialiști în social media, consultanți în e-commerce sau promovare online, specialiști în SEO, angajați din domeniul IT sau alți furnizori de servicii prin intermediul internetului, toți vor avea ceva de învățat de la TeCOMM.

Făget Tour (24 octombrie)

Pe 24 octombrie în Pădurea Făget va avea loc concursul sportiv de alergare Făget Tour. Făget Tour și Crosul Făget devin o singură cursă pentru a le oferi iubitorilor concursurilor de alergare din pădurea Făget o experiență mai bogată. Sportivi vor putea opta pentru una dintre cele două probe ale consursului: crosul de 9 km și semimaratonul de 22 de km.

Cover -
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *