În Piața Unirii din Cluj există o clădire mai aparte, datorită faptului că aceasta a fost construită în trei stiluri arhitectonice diferite. Clădirea respectivă este Casa Wolphard – Kakas, o clădire care are ceva de spus în legenda care înconjoară apariția corbului pe blazonul familiei Corvinilor.
Casa Wolphard – Kakas
Edificiul a fost construit în etape, între anii 1534 -1600, având elemente renascentiste, gotice și baroce. Primul ocupant al casei, și cel care începe construcția acesteia este Adrianus Wolphard, paroh, vicar episcopal și consilier la Curtea Regală din Budapesta. După moartea acestuia, construcția clădirii a fost continuată de fratele său, Stephanus Wolphard, care era jude-primar al Clujului, dar și un matematician și astrolog renumit. Acesta a construit primul etaj al casei și o parte din curte. Tot lui i se datorează și cea mai interesantă cameră din această clădire – Sala Zodiacului – și ceasul solar din secolul XVI, care a rămas unic în Transilvania.
Sala Zodiacului
Din această clădire, o sală ieșea în evidență, nu doar datorită picturii de pe pereți, care avea semnele zodiacului, ci și pentru existența unei zodii necunoscute. În pictura din Sala Zodiacului exista o zodie a corbului, portretizată de un corb care avea un inel în cioc și care făcea referire la corbul din blazonul familiei regelui Matia. Pentru a putea introduce acea zodie, a fost nevoită unirea zodiilor Balanței și Fecioarei. Drept urmare, a fost creată o zodie hibrid. Din păcate, sala nu mai arată așa acum, datorită faptului că, după revoluția din 1989, clădirea a devenit sediul Băncii Dacia Felix, motiv pentru care Sala Zodiacului a fost închisă. Atunci, clujenii nemulțumiți s-au adunat într-un număr destul de mare pentru a o admira pentru ultima dată. Cu toate acestea, câteva zodii au fost salvate și pot fi văzute și în prezent, în Lapidariul Muzeului de Istorie al Transilvaniei.
Corbul cu inel în cioc
Legenda la care făcea referire acea zodie necunoscută, este cea care spune povestea blazonului familiei Corvinilor, familiei lui Matia Corvinus. Potrivit acesteia, Voicu, bunicul lui Matei Corvin, păzea granițele împotriva otomanilor, pentru regele maghiar. Drept răsplată, a fost chemat, alături de soția sa și de fiul său, Iancu, la Buda, unde i-a fost oferit un inel cu pietre prețioase. La întoarcere, inelul a ajuns în mâinile copilului Iancu, iar strălucirea pietrelor a atras atenția unui corb care a înșfăcat inelul. Copilul a luat un arc și a săgetat pasărea și a recuperat inelul strălucitor. Se pare că regele Ungariei a aflat de această faptă a lui Iancu de Hunedoara și l-a luat la curtea sa pentru a-l instrui. Odată crescut, Iancu de Hunedoara a ajuns căpitan de oști și locțiitor al regelui. Astfel, legenda corbului a fost încorporată în blazonul familiei Hunyade, iar familia a căpătat numele de Corvin(us).
Legenda corbului este una impresionantă, care motivează apariția zodiei misterioase în casa unui consilier al curții regale maghiare. Cu toate acestea, nu este singura legendă care se leagă de această casă. Se spune că Báthory Zsigmond a privit decapitarea unor nobili din partida proturcă, de la o fereastră din această casă. Asta se întâmpla în anul 1594.
Descoperă și alte legende din Cluj și întoarce-te pe Bună Dimineața Cluj miercuri, 27 aprilie , pentru o nouă legendă.