Wizz Air va introduce o cursă Cluj-Napoca – București

 

Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air, care operează și în România, va introduce o nouă cursă care va zbura pe ruta Cluj-Napoca – București, începând din vara acestui an.

Potrivit coordonatorului de comunicare al companiei aeriene, Doug Oliver, noua rută a Wizz Air va fi disponibilă începând din data de 22 iulie 2016, iar prețul unui bilet va porni de la 39 de lei. În total, vor fi operate șase zboruri tur-retur pe săptămână, câte unul pe zi, cu excepția zilei de sâmbătă, iar cursele vor avea loc în cursul serii.

Cursele vor fi operate de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca și de pe aeroportul din Otopeni.

Wizz Air introduce, din 22 iulie, cursa Cluj-Napoca – București, cu o frecvență de șase zboruri pe săptămână, mai puțin sâmbăta. Zborul va avea loc în cursul serii, de la ora 20.35 de la Cluj-Napoca spre București, iar cel de retur, de la București la Cluj-Napoca, va pleca la ora 21.55, de pe Otopeni. Prețurile biletelor pornesc de la 39 de lei”, a declarat Doug Oliver, citat de Mediafax, în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său, directorul comercial al Wizz Air, György Abrán, a declarat că printre motivele pentru care compania aeriană maghiară a decis să introducă în România cursa internă Cluj-Napoca – București sunt acela că baza de la Cluj este doua ca mărime din România și pentru că aceasta este o piață cu potențial.

Am decis să acoperim Clujul din mai multe motive – acolo este una dintre cele cinci baze ale companiei în România, a doua după Bucureşti. Este o piaţă mare, cu potenţial, care nu era deservită de celelalte companii low-cost. Este în avantajul nostru să oferim astfel de curse interne”, a declarat György Abrán, citat de Mediafax.

În prezent, singura companie aeriană care operează curse interne pe această rută este TAROM. Conform evidențelor Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, anul trecut cursa Cluj-Napoca – București, operată de TAROM, a fost al doilea cel mai solicitat zbor de pe aeroportul din Cluj (171.491 de pasageri), după ruta spre Londra, operată de Wizz Air (194.250 de pasageri).

Aceasta nu este însă prima încercare a companiei Wizz Air de a opera curse interne în România pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti. În luna februarie a anului 2008 Wizz Air anunța lansarea primei curse interne în România pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti. Frecvența zborurilor ce legau cele două mari orașe românești era de patru curse pe săptămână.

În prezent, baza Wizz Air din Cluj-Napoca este deservită de cinci avioane. În România, compania a transportat 4,5 milioane de pasageri în cursul anului trecut, având o cotă de piață de aproape 30 la sută.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări