Sărbătoarea de Sf. Andrei marchează în calendarul popular începutul iernii, fiind cunoscută și sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. După credințele populare, acesta este momentul în care se dezlănțuie forțele malefice reprezentate prin strigoi și lupi. Pentru a alunga aceste spirite trebuie avut la îndemâna mac, sare, cânepă sau usturoi. Pe teritoriul țării noastre există nenumărate obiceiuri și tradiții legate de această sărbătoare, iată care sunt cele mai renumite:
Obiceiul unsului cu usturoi
În cultura tradițională românească spiritele celor morți se manifestă în trei mari perioade din an, de Sf. Gheorghe (22 aprilie), de Sf. Dumitru (25 octombrie), perioada de maximă intensitate fiind în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie), moment ce marchează și începutul sezonului rece. Pentru a se proteja de aceste spirite rele care se duelează noapte până la cântatul cocoșilor, oamenii ungeau tocul ușilor și ferestrelor cu usturoi, precum și corpul (frunte, piept, spate, încheieturi).
Păzitul usturoiului
În noaptea de 29 noiembrie, în anumite zone se organiza „păzitul usturoiului” care era de fapt o noapte de veghe, organizată de fete și flăcăi. Aceștia se strângeau mai mulți într-o casă pentru a petrece și a mânca în jurul unei mese pe care se aflau câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și lumânări aprinse de la Paște. Păzitul se făcea până dimineața în zori, apoi tinerii ieșeau din casă pentru a juca usturoiul în mijlocul horei, după care era împărțit între participanți ca leac pentru vindecarea bolilor.
De la „păzitul usturoiului” s-a născut și zicala: „Parcă ai păzit usturoiul!” care face referire la cei care au petrecut o noapte fără de somn. Tot în această noapte se făceau și observații legate de vreme. Dacă cerul va fi senin și luna plina, atunci înseamnă ca iarna va fi blândă, iar dacă cerul va fi întunecat, atunci înseamnă ca va ninge și va fi iarnă grea.
Aflarea ursitului
Obiceiul cu turta din aluat sărat este regăsit în special în Maramureș, pe valea Marei. Aici fetele de măritat abia așteptau venirea serii pentru a reuși să-și afle ursitul. Astfel, în ajunul sărbătorii era preparată o turtă din aluat foarte sărat care era coaptă pe cărbuni încinși. Jumătate era mâncată seara pentru a-i face sete persoanei care o consuma, iar cealaltă jumătate era pusă într-un ștergar sub pernă. Dacă în vis îi apărea un tânăr care îi aducea apă fetei, acela era ursitul.
Cultura noastră populară abundă în astfel de obiceiuri și tradiții, în special în zonele rurale. Fiecare are însemnătatea ei în funcție de specificul zonei, iar multe dintre ele s-au păstrat chiar de pe vremea dacilor.
