În era în care trăim există mai multe platforme de streaming pe care să vizionăm serialele și filmele preferate. Chiar dacă există o mulțime de seriale online, cu siguranță ne-am aflat măcar o dată în situația în care să nu știm ce să mai urmărim. Poate descrierile serialelor nu erau captivante, sau poate nu ne puteam decide ce să alegem din lista infinită din fața noastră.
Dacă te afli în situația în care nu știi cu ce serial să îți mai ocupi timpul liber, am pregătit o listă cu 5 dintre cele mai interesante dintre acestea, care îți vor captiva atenția de la primul episod.
Only Murders in The Building
Primul serial de pe listă este o comedie combinată cu dramă, plin de mister și care cu siguranță te va ține în suspans, dar te va face și să râzi în același timp. Acțiunea îi are în prim plan pe Selena Gomez, Steve Martin și Martin Short, care interpretează personajele unor persoane pasionate de podcast-uri true crime. Cei trei locuiesc în aceeași clădire, dar pasiunea lor comună îi face să se împrietenească. Mai mult, ceea ce îi face să se apropie și mai tare este un eveniment neplăcut în clădirea în care locuiesc. Aici, are loc o crimă, iar cele trei personaje încearcă sub mai multe forme să o deslușească, creându-și propriul podcast. Serialul poate fi vizionat pe Disney+ și are 2 sezoane, urmând în curând să apară cel de-al treilea. Este un serial care cu siguranță te va ține cu sufletul la gură și merită să fie vizionat!
Manifest
Manifest este unul dintre cele mai celebre seriale în momentul actual, difuzat pe Netflix. Având patru sezoane, acesta transpune o poveste supranaturală, plină de evenimente neașteptate. Pasagerii zborului 828, ajung la destinație, în New York, după cinci ani în care aceștia au fost dați dispăruți. Călătorii nu știau ceea ce li s-a întâmplat, realizând că mai multe fenomene misterioase îi acaparează. Plin de dramă, acțiune și o poveste interesantă, acest serial este unul dintre acelea care te face să îți dorești să îl vizionezi pe tot cât mai repede!
Suits
Chiar dacă nu a reușit să urmeze Facultatea de Drept la Harvard, Mike Ross, reușește să lucreze alături de unul dintre cei mai celebrii avocați din New York, Harvey Specter. Așa începe povestea acestui serial, o dramă interesantă, din lumea avocaților. Dramele selecte și personajele opulente sunt câteva detalii care îl descriu, iar acțiunea se petrece în jurul unor avocați de succes care se confruntă cu mai multe evenimente surprinzătoare, trădări și secrete scoase la iveală. Serialul are 9 sezoane și poate fi urmărit pe Netflix.
The Good Doctor
Acest serial îl are în prim-plan pe Shaun Murphy, un tânăr doctor rezident cu autism care se mută dintr-un oraș liniștit, într-un oraș agitat, pentru a-și urma visul de a deveni un medic de succes. Fiind neînțeles de cei din jur și confruntându-se cu mai multe situații în care talentul său nu era luat în serios, băiatul se abate de situații neplăcute și care îl demoralizează. Pe de altă parte, reușește să îi și surprindă, folosindu-se de tehnici medicale și reușind să salveze viața celor din jur. Acesta este un serial de dramă, care are momentan 4 sezoane și se găsește pe Disney+, iar povestea pe care o transmite este una emoționantă din care putem învăța multe lucruri.
Gilmore Girls
Pentru a viziona o poveste mai liniștită, vă recomandăm Gilmore Girls. Acesta este un serial apărut în anul 2000, dar care încă este foarte actual și poate fi văzut pe Netflix. Are 7 sezoane și prezintă viața a unei mame singure, alături de fiica sa adolescentă. Pe lângă că sunt mamă și fiică, cele două sunt și cele mai bune prietene, trecând prin mai multe situații și întâmplări în orașul mic în care locuiesc. Este un serial care te va face să te atașezi de personajele apărute, iar mai mult, de evoluția acestora de-a lungul sezoanelor.
Acum că ai văzut această listă, cu siguranță vei vrea să vizionezi măcar unul dintre serialele de mai sus. Chiar dacă sunt diferite, toate au o poveste interesantă și îți vor acapara atenția încă de la primele episoade vizionate.