Search
Generic filters
Exact matches only

Curiozități astronomice

pamantul si luna vazute din spatiu

Universul care ne înconjoară a fascinat omenirea de când e lumea. Astronomii și „privitorii la stele”, așa cum erau numiți aceștia în trecut, au studiat de-a lungul timpului corpurile cerești și tot ceea ce înseamnă spațiul extraterestru și, după mai bine de 2000 de ani de studiu, omenirea încă nu poate spune că știe prea multe despre univers. S-au determinat însă o serie de fapte care fac obiectul unor curiozități interesante. Iată câteva dintre acestea.

  1. Soarele este cel mai perfect obiect rotund găsit în mod natural în lume.
  2. Dacă treci de altitudinea de 100 de kilometri deasupra nivelului mării, ești oficial ieșit din atmosfera pământului, deci ești în spațiul cosmic.
  3. Soarele constituie 99.86% din suprafața sistemului nostru solar.
  4. Astronauții, când sunt în spațiu, își schimbă hainele lângă un filtru care absoarbe celulele moarte de piele care altfel ar pluti în jurul lor.
  5. În 10 august 2015, astronauții NASA au consumat pentru prima dată alimente care au fost crescute în spațiu.
  6. Vocea ta ar fi mai groasă pe Venus, datorită densității atmosferice care ar face ca corzile tale vocale să vibreze mai încet.
  7. Centrul Pământului și soarele au aproximativ aceeași temperatură.
  8. Potrivit astronauților, praful de pe lună miroase asemănător prafului de pușcă.
  9. Simetria din timpul unei eclipse totale de soare se întâmplă datorită unei coincidențe. Soarele este de 400 de ori mai mare decât luna, dar totodată, e de 400 de ori mai departe decât aceasta de Pământ. Rezultatul e că aceste două corpuri cerești par să aibă aceeași dimensiune pe cer.
  10. Soarele este o stea de mărime medie. Pământul ar încăpea în interiorul soarelui de 1.3 milioane de ori.
  11. Steagul american înfipt pe lună e acum alb, datorită radiației solare.
  12. Pluto are nevoie de 248 ani pământești pentru a face o orbită completă în jurul soarelui.
  13. Este crezut că soarele a completat aproximativ 20 de orbite de-a lungul existenței sale. De când a originat rasa umană, este crezut că ar fi făcut doar a 1250-a parte dintr-o orbită completă.
  14. Un fulger este de 5 ori mai cald decât suprafața soarelui.
  15. În 1977 a fost recepționat un semnal din spațiu, care a durat 72 secunde. Până în prezent, nu se ști de unde a venit sau ce anume a fost mai exact.
  16. Există un rezervor de apă care plutește în spațiu. Acesta este de 140 de trilioane de ori cât toată apa de pe Pământ.
  17. Astronauții vin din SUA. Exploratorii spațiali din Rusia se numesc Cosmonauți.
  18. Cercetătorii NASA au descoperit stele care sunt suficient de reci încât să poată fi atinse.
  19. Inelele lui Saturn nu sunt solide. Ele sunt formate din bucăți de gheață, praf și rocă, care plutesc în jurul planetei.
  20. Orașe plutitoare deasupra norilor de pe Venus ar fi cea mai fiabilă soluție pentru ca oamenii să locuiască pe două planete. Condițiile atmosferice acolo sunt atât de asemănătoare cu cele ale Pământului, încât oamenii nu ar avea nevoie de un costum sub presiune sau cască. În plus, gravitatea e asemănătoare, iar timpul de a ajunge acolo e mai scurt decât timpul petrecut într-o călătorie spre Marte.

Tu câte din aceste curiozități astronomice cunoșteai?

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *