Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
tunel secret
tunel secret

Legende ale Bucureștiului: Tunelurile secrete care străbat întreaga capitală

Capitala țării este un oraș plin de mister, care atrage atenția oricărui vizitator, indiferent de perioada din an. Pe lângă parcurile și muzeele care ne fac să retrăim momentele demult apuse, Bucureștiul este o sursă de povești și legende incredibile, menit să impresioneze fiecare trecător. În ciuda faptului că, în ultimul timp, misterele capitalei trec neobservate de cei mai mulți dintre noi, putem oferi atenția corespunzătoare în condițiile în care știm povestea din spate. Astăzi discutăm despre legendele care prezintă tunelurile secrete, ce străbat întreaga capitală și care fac din acest oraș al României un loc plin de mister, la orice pas.

 

Când a început construirea tunelurilor secrete?

Timpurile nu au fost nicicând mai calme și mai relaxate ca acum, în special în trecutul strămoșilor noștri. Scopul principal al tunelurilor secrete era reprezentat de ascunderea bunurilor de valoare, alături de transportul mult mai ușor în cazul apariției năvălitorilor. Motivul pentru care multe dintre tunelurile din București sunt încă secrete este simplu de intuit. Astfel, curioșii nu se pot apuca să sape după comori din dorința de a găsi aurul ascuns de strămoși.

Construcția tunelurilor secrete nu a început în timpul comunismului, ci datează încă din secolul XIX. Este adevărat că există legende care susțin faptul că Ceaușescu a cerut a fi dezvoltată o rețea de tuneluri strategice, pentru a face legătura între punctele de interes din capitală, respectiv între fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne) și Casa Poporului.

 

Tunelul secret de sub Grădina Cișmigiului

Dacă ai străbătut vreodată grădina Cișmigiu din București, înseamnă că te-ai aflat în apropierea primului tunel secret, situat în centrul Bucureștiului. În trecut, acest tunel făcea legătura dintre Palatul Kretzulescu și malul Dâmboviței, înainte să se prăbușească și să aibă intrarea blocată. În cazul în care vrei să vizitezi intrarea în tunel, este important să știi că aceasta se află La Cetate, unde vei găsi și ruinele mănăstirii ridicate în anul 1756 de logofătul Văcărescu.

 

Tunelul secret de sub Palatul Golescu

Cel de-al doilea tunel secret din capitala României este reprezentat de cel aflat sub Palatul Golescu. Pentru a avea o imagine mai clară, acesta se află în apropierea stadionului Giulești, care a fost construit pe parcursul anilor 1800. Potrivit legendei, acest tunel obișnuia să fie utilizat de Tudor Vladimirescu împreună cu ai lui haiduci. Destinația tunelului este reprezentată tot de malul Dâmboviței, acesta fiind construit cu scopul de a le oferi boierilor posibilitatea de a fugi de turci, cu tot cu averile lor.

Potrivit legendei, în aceste tuneluri sunt ascunse diverse comori, bani realizați din aur și argint, precum și bijuterii alături de bunuri de mare valoare. Acestea aparțineau boierilor și au fost îngropate de ei pentru a nu ajunge în mâinile năvălitorilor.

 

Tunelurile secrete din Centrul Vechi

Cu scopul de a face legătura între Centrul Vechi și restul zonelor centrale, au fost construite și tunelurile secrete din Centrul Vechi. Potrivit scrierilor, există un canal care pleacă de la Curtea Domnească a lui Țepeș, trece pe sub Hanul lui Manuc și ajunge în trei direcții diferite, respectiv: la Universitate, la Casa Poporului și în Parcul Tineretului, respectiv la fosta mlaștină Cocioc. Folosind aceste tuneluri, boierii își puteau ascunde lucrurile de preț și ajunge în locurile cheie, fără să fie prinși de dușmani.

 

Tunelurile secrete de sub Palatul Parlamentului

Printre cele mai interesante și misterioase tuneluri care au gravitat în jurul capitalei încă din timpul comunismului se numără cele de sub Palatul Parlamentului. Oricine a vizitat capitala României s-a întrebat, cel puțin odată pe parcursul șederii, dacă legendele sunt adevărate. În timp ce părerile diferă, în funcție de experiență și de informație, am reușit să adunăm pentru tine câteva date care te vor ajuta să deslușești acest mister.

Potrivit legendei, sub Palatul Parlamentului există șapte etaje de tuneluri care fac legătura între centrul orașului și extremitățile sale. Ramificațiile tunelurilor secrete duc inclusiv spre Palatul Cotroceni, stația de metrou Izvor, Academia Militară, Magazinul Muzica și Biserica Krezulescu. În total, există 80 de obiective din București care au corespondență cu tunelurile subterane de sub Palatul Parlamentului. Aceste căi secrete de navigație au fost identificate în urma cercetărilor, însă o investigație amănunțită cu privire la explorarea mai multor zone nu a fost permisă. De asemenea, potrivit supozițiilor, ultimul etaj este reprezentat de un buncăr antiatomic construit la solicitările lui Ceaușescu.

 

Fie că locuiești în capitală sau urmează să îi vizitezi străzile pline de istorie, ai posibilitatea să retrăiești, pentru câteva secunde, momentele de altădată. Bucureștiul este plin de legende, iar tunelurile secrete, strategic construite și utilizate de strămoșii noștri te vor îndemna să mergi la suprafață, unde poți găsi câteva indicii pentru rezolvarea misterului. Chiar dacă multe dintre aceste tuneluri rămân o enigmă și nu pot fi explorate, aduc Bucureștiului elementul de mister și curiozitate pe care fiecare vizitator își dorește să îl regăsească într-un oraș.

Află mai multe despre Legendele Bucureștiului

Cover - Sursă foto: Historia
Picture of Larisa Mureșan

Larisa Mureșan

Continuă să țintești tot mai sus. Cu eleganță și ambiție!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *