logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Lucruri interesante despre Sf. Valentin

O sărbătoare relativ nou adoptată în ţara noastră, Sfântul Valentin este un prilej de fericire pentru multe dintre cuplurile încă îndrăgostite, care folosesc această zi pentru a îşi reînnoi jurămintele făcute şi a petrece momente inedite, încărcate de dragoste. Totuşi, această zi nu este atât de simplă pe cât ai putea crede, ci este înconjurată de multe fapte surprinzătoare şi mai puţin cunoscute. Iată câteva dintre acestea:

Sfântul Valentin şi persoana care a inspirat această sărbătoare ar putea fi doi bărbaţi diferiţi!

Conform calendarului oficial al Bisericii Catolice, Sfântul Valentin a fost o persoană reală, care a murit în jurul anului 270 d.Hr. Totuşi, identitatea sa a fost chestionată 226 de ani mai târziu, de către nimeni altul decât Papa acelor vremuri, Gelasius I, care a spus că acesta era cunoscut „numai de către Dumnezeu”. În acelaşi timp, un document din anii 1400 susţine că Sfântul Valentin a fost un preot din Roma, care a încălcat ordinul împăratului Claudius I, oficiind clandestin căsătoria cuplurilor. Un alt document susţine că acesta era preot în Terni şi că a fost martirizat de către acelaşi Împărat. Toată această confuzie a condus la situaţia în care Biserica Catolică l-a scos din rândul sfinţilor, acesta rămânând, însă, în amintirea colectivă. Este suficientă informaţia pentru a ne da seama că Sfântul Valentin nu este o sărbătoare importată de la americani, ci una pur europeană!

Există cel puţin 12 Sfinţi Valentin şi un Papă care are acelaşi nume

Sfântul sărbătorit în lumea întreagă este cunoscut, oficial, ca şi Sfântul Valentin al Romei, pentru a îl diferenţia de numărul mare de alţi Sfinţi cu acelaşi nume. Acest lucru s-a întâmplat deoarece „Valentin”, în limba latină, înseamnă „puternic”, astfel încât multe mame din secolele I – VIII şi-au botezat copilul cu acest prenume.

Cel mai recent Valentin sanctificat de către Biserica Catolică este Valentine Berrio-Ochoa, un preot dominican, care a îndeplinit misiuni în Vietnam până în anul 1861. Acesta a fost canonizat în anul 1988, de către Papa Ioan Paul al II-lea. A existat chiar şi un Papă care a purtat acest nume, care, însă, s-a aflat la conducerea Bisericii Catolice pentru doar 40 de zile!

Craniul Sfântului Valentin se găseşte în Roma

Iar dacă lucrurile nu erau destul de ciudate şi controversate, până acum, trebuie să afli că Sfântul Valentin poate fi vizitat… în Roma! Acesta este pus într-o raclă situată în Biserica Sfintei Maria din Cosmedin, fiind găsit în anii 1800, în timpul excavării uneia dintre sutele de catacombe ale acestui oraş. De asemenea, s-au găsit aici şi alte relicve asociate cu acest nume, care au fost împărţite în diferite lăcaşe sfinte ale lumii. Dacă vrei să vizitezi părticele din Sfântul Valentin, poţi să o faci și în Irlanda, Cehia, Scoţia, Anglia sau Franţa.

Ziua Îndrăgostiţilor a fost inventată de către un poet!

Cine putea să fie atât de romantic încât să dedice o întreagă zi din an dragostei, dacă nu un poet? Se crede că Geoffrey Chaucer este „vinovat” de sărbătorirea Zilei Îndrăgostiţilor în întreaga lume, atunci când şi-a luat libertatea de a scrie un poem, în 1375. Versurile făceau referire la o tradiţie a cuplurilor de Sfântul Valentin, până la această dată nefiind nici o atestare a acesteia.

Poemul se referă la dată de 14 Februarie ca la ziua în care păsările şi oamenii se reunesc pentru a îşi găsi o pereche. Aşadar, iată cum doar 2 versuri ale unui artist au reuşit să scrie istorie până în ziua noastră!

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *