Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Cum te ajută cititul

În condițiile în care societatea noastră se învârte tot mai mult în jurul tehnologiei, a jocurilor video, a filmelor, a calculatoarelor și a altor dispozitive electronice, cartea (așa cum o știm de mici) începe să-și piardă tot mai mult din popularitate. E adevărat, avem e-book-uri, e-readere și e-ce vrei tu, dar nimic nu se compară cu formatul fizic al cărții, cu textura paginilor și cu mirosul de carte nouă.

Iar cititul, fie și al unui e-book, reprezintă o activitate din care tragi numeroase foloase și a cărei efecte se văd cel mai bine în timp. Cititul nu trebuie privit ca pe o obligație, ci ca pe o investiție în dezvoltarea ta intelectuală, personală și profesională. Iată mai jos cum te poate ajuta cititul.

1. Dezvoltarea vocabularului

Orice ai face în viața profesională și personală, tot trebuie să vorbești și să interacționezi cu oamenii. Iar limbajul de lemn, lipsit de dexteritate și cuvinte noi s-ar putea să-ți îngreuneze uneori relațiile cu cei din jur.

2. Reducerea stresului

O carte plăcută te poartă cu ușurință într-o lume în care problemele din prezent nu există. Te transpune într-o realitate în care ești doar personajele sunt cele care contează, iar tu nu ești decât un observator. Nu e de mirare că stresul zilnic de la școală, servici sau viața personală se topește imediat.

3. Dezvoltarea gândirii analitice

Gândirea analitică este stimulată în special de romanele de mister, polițiste sau de thriller-urile care te forțează să cauți răspunsul înainte de a termina cartea. Dacă reușești să vezi finalul înainte de a-l atinge înseamnă că abilitățile tale analitice sunt foarte bune.

4. Îmbunătățirea concentrării și atenției

Acasă și la birou e imposibil să nu existe lucruri care să te distragă în permanență. Lucrul la computer este cel mai deranjant lucru din lume, fiind foarte greu să te concentrezi în fața zecilor de notificări de pe cinci rețele de socializare diferite și  a altor distracții menite să-ți strice toată productivitatea. Cartea, cu puterea ei de atragere în acțiune, îți exersează și capacitatea de concentrare asupra unui task.

5. Dezvoltarea abilităților de scriere

Presupunând că-ți place să scrii și că jobul tău o cere, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru a-ți crește productivitatea este cititul. Orice scriitor bun este și un cititor avid. Nu poți scrie fără să citești. Cele două activități sunt atât de bine conectate încât e foarte greu spre imposibil să ai succes în domeniu dacă nu citești. Dacă ești însă programator, acest beneficiu e mai puțin important pentru tine.

6. Exersarea imaginației

Imaginația e un dar pe care îl avem primim cu toții, dar nu toți îl folosim. Filmele, spre exemplu, îți oferă ”mură-n gură” toate detaliile necesare completării unei scene, unui personaj sau unei acțiuni, dar cartea nu poate face asta atât de bine. Aici intră în rol imaginația ta, care e exersată și stimulată tot mai mult de citit. Iar un om cu imaginația bogată nu poate fi niciodată un om sărac.

Ai și alte completări?

Citește și despre cum îți poți îmbunătăți abilitățile de scriere.

Cover - Sursă foto: freepik.com
Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *