Search
Generic filters
Exact matches only

Cum să te lupți cu vecinii zgomotoși. Ghid de supraviețuire

Dacă locuiești la bloc nu cred că mai este cazul să-ți spun cât de insuportabili pot fi anumiți oameni în postura de vecini. Ba uneori descoperi că până și prietenii tăi sau oamenii pe care credeai că-i cunoști sunt de fapt niște dobitoci ca vecini, fie că te deranjează pe tine sau pe alții.

E foarte interesant modul în care variază paleta de opțiuni când vine vorba de activitățile vecinilor care te scot din minți. E și asta o ramură a creativității, dar una căreia nu-ți vine să-i închini laude, ci mai degrabă câteva cuvinte neortodoxe.

Fie că vecinii tăi au mulți bani și renovează într-una apartamentul ăla de 2 pe 2, fie că urlă ca proștii unul la altul zi și noapte, fie că fac sex ca iepurii sau petrec ca descreierații, oamenii ăia par a avea mereu un as în mânecă, unul pe care-l folosesc să foreze constant în răbdarea ta și bunul simț de care dai dovadă.

Nesimțirea lor devine și mai greu de suportat când ai copii care au nevoie de somn. Nu de alta, dar din somnul lor te hrănești și tu cu un pic de odihnă, ca părinte. Presupun, pentru că la mine nu-i cazul.

Orele de odihnă

În caz că nu știai, litera legii precizează că intervalele de liniște sunt 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00. În cazul în care ele nu sunt respectate, se impun amenzi cuprinse între 500 și 1500 de lei.

Opțiunile tale

Când vine vorba de dat în cap la alții, întotdeauna am considerat că e mai ok să începi cu vorba bună și să-l avertizezi pe dobitoc că dacă nu se potolește urmează lovitura cu ciomagul.

1. Vorba bună

vecini_vorbesc_calm
foto

Știu că nu-ți prea vine să te duci la omul nesimțit și să vorbești frumos cu el despre obiceiul lui de a te trezi din somn dimineața la ora 6, când tu mai ai încă două ore de somn. Mai mult decât atât, cu un astfel de om ai șanse mici să te poți înțelege. Chiar și așa însă, cel mai bine este ca prima dată să încerci să discuți cu el ca de la vecin la vecin.

Dacă nu-l găsești, poți să-i scrii câteva gânduri pașnice. Idei:

Domnule vecin, dacă nu te superi, noi ăștia nepricepuți în ale meșteritului te rugăm să folosești bormașina aia când nu suntem acasă. Nu de alta, dar devenim din ce în mai geloși și s-ar putea să ne cumpărăm și noi una. Iar neîndemânatici cum suntem, există mari șanse să-ți găurim din greșeală ușa. Bineînțeles, asta când tu nu ești acasă, pentru că noi respectăm orele de odihnă.

Dragă domnule vecin, suntem cu toții impresionați de munca remarcabilă pe care o prestezi în patul vecinei. Rezultatele eforturilor tale le auzim seară de seară și suntem familiari cu ele. Dar pentru că noi, vecinii tăi mai puțin dotați de la natură, nu avem capacitatea de a stârni aceleași reacții în nevestele noastre, am cam vrea să dormim la ora 1 noaptea. Nu de alta, dar trebuie să mergem la muncă, să facem bani și să le cumpărăm cadouri, ca să ne accepte în continuare.”

2. Cere ajutor la administrator

Help wanted. Casual man asking for help.
foto

În speranța că vecinul are o urmă de respect pentru cuvântul administratorului de bloc, o discuție cu acesta s-ar putea să-l calmeze. Merită încercat. Vorbește cu persoana respectivă și ilustrează-i neplăcerile la care te supune bădăranul.

3. Apel la poliție

Police Shooting Missouri
foto

Este următoarea măsură pe care o poți lua după vorba bună și discuția cu administratorul. Dacă nu înțelege și continuă cu zgomotele puternice în perioadele de liniște, cel mai bine este să-l reclami la 112. Un polițist are obligația de a se deplasa la fața locului și de a-l amenda pe respectivul individ chiar dacă în momentul ăla omul ”muncește” în pat.

4. Reclamație la primărie

vecini_inspectie_primarie
foto

Asta este o soluție doar pentru cazurile de renovare a apartamentului. Oamenii de acolo se vor sesiza și vor inspecta autorizația de construcție a vecinului. Sunt șanse ca meseriașul să nu fie în regulă cu actele și să se împrietenească cu o amendă considerabilă.

Dacă nicio măsură nu funcționează și omul pare a fi primarul din orașul tâmpiților, e timpul să joci murdar. Adică fă-i existența acolo mizerabilă.

Stai așa, am câteva idei:

vecini_terorizati
foto

  • pune-ți ceasul să sune la 4-5 dimineața, mergi la ușa lui și apucă-te să bați în ea, până se trezește. Repetă experimentul timp de o săptămână, la ore diferite.
  • pune mâna pe o oală, tot când omul doarme, și apucă-te să-i cânți o serenadă la țevi. Asta s-ar putea să-i deranjeze și pe vecini, dar îl poate învăța minte pe idiot.
  • comandă-i niște pizza la el acasă, regulat. Poate e flămând după eforturile depuse.
  • sună-i la interfon de două-trei ori pe noapte.
  • află-i numărul de telefon și sună-l noaptea.
  • umple-i cutia poștală cu hârtii.
  • fură-i preșul de la intrare.

Am terminat ideile. Mai ai tu?

Acum, recunosc că nu toate soluțiile astea sunt ortodoxe, dar consider că s-a depășit cu mult pragul decenței în momentul în care el/ea refuză să înțeleagă de vorbă bună. După acel punct, e zonă de război deja.

Ai întâmpinat vreodată astfel de probleme? Dacă da, cum le-ai rezolvat?

foto

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

2 Responses

  1. Buna, cunosc situatiile de genul acesta. Dar te intreb altceva. Ce faci daca locuiesti intr-un bloc plin de batrani si una din babe se leaga de sora ta pentru ca este mai mica si se rasteste la ea sa nu mai faca baie la 2 dimineata? BA mai mult, babatia i-a interzis sa mai faca baie dupa 22.00!!! Treaba cu galagia exagerata tine de bun simt dar sa nu poti face nici macar baie pentru ca vecina de la nivelul inferior, care mai sta si pe diagonala, are probleme cu capul…mi se pare nesimtire!!! Chiar mai devreme m-am certat cu babatia!!! Iubesc batranii dar sunt unii care ar trebui sa isi vada de treaba lor! Ce faci daca esti te muti si nimeresti intr-un bloc cu din astia?

  2. @mihai: pentru indivizi ca tine și sor’ta s-au adoptat prin lege orele OBLIGATORII de liniște. Altfel, dacă toată lumea era civilizată, nu era decât o chestiune de minim bun simț să nu dai drumul la apă-n cadă în toiul nopții pentru că orice cretin ar înțelege că noaptea se amplifică foarte mult orice zgomot și nu este nimeni obligat s-o audă pe sor’ta spălându-și fizicul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *