Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Transfăgărășanul – cel mai frumos drum din România

Transfăgărășanul este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, acesta fiind remarcat chiar și de cei de la Top Gear care i-au acordat primul loc într-un top realizat în anul 2009.

Istoricul acestui drum este legat de Nicolae Ceaușescu, cel care a dorit un drum strategic  care să traverseze munții Carpați și care să fie puntea de legătură între Transilvania și Muntenia. Deși cifrele oficiale vorbesc de foarte puțini morți, situația este asemănătoare cu cea din cazul Canalului Dunăre-Marea Neagră, martorii vorbind de câteva sute de oameni care au decedat în timpul construirii acestui drum. În memoria celor care și-au sacrificat viața au fost construite la cotele de 1200 și 1600 de metri, două monumente care poartă numele de Poarta Geniștilor, respectiv Poarta Întâlnirii.

Transfăgărășanul face parte din DN 7C și este deschis numai câteva luni pe an, de obicei la începutul lunii iulie, până la sfârșitul lui octombrie. În 2013, acesta a fost deschis cu trei săptămâni mai devreme și este posibil ca aceasta să devină cât de curând un fapt obișnuit.

Construcția lui s-a întins pe o perioadă de aproximativ patru ani și jumătate, lucrările fiind începute în martie 1970 și finalizate în septembrie 1974. Inițial proiectul trebuia terminat cu un an mai devreme însă condițiile climatice nu au făcut posibil acest lucru.

Au fost dislocate aproximatic 3 tone de piatră, au fost folosite 83 tone de oțel, dar și 6520 tone de dinamită, dintre care numai 20 de tone pentru pentru tunelul Capra-Bâlea.

Inițial, acest tronson trebuia să poarte numele fostului dictator român, însă acesta a refuzat așadar pentru că traversa masivul muntos Făgărăș, a primit acest nume.

Altitudinea maximă este de 2042 de metri, fiind al doilea drum ca și înălțime din România, după Transalpina (2145 m, DN67C). Lungimea sa este de 92 de kilometri, însă cea mai dificilă porțiune se întinde pe o distanță de 13 kilometri, între Lacul Bâlea și Cascada Bâlea. Limita maximă de viteză admisă este de 40 de km/h ceea ce indică un înalt grad de periculozitate a traseului. Acesta străbate nu mai puțin de 830 de podețe și 27 de viaducte.

Tot aici regăsim și cel mai lung tunel din țară care poartă numele de Bâlea și care are o lungime de 887 metri, înălțime de 4,4 metri și o lățime de 6 metri.

Pe lângă peisajele maiestuoase, turiștii pot vedea aici și Lacul și Cascada Bâlea, Hotelul de Gheață Bâlea Lac (se constuiește iarna, începând din anul 2007), Cetatea Poienari, Barajul Vidraru și lacul de acumulare omonim. Interesant este că hidrocentrala de la lacul Vidraru se află în subteran, în masivul Cetățuia, la o adâncime de 104 metri, aceasta producând anual 400 GWh.

O experiență unică îi așteaptă pe cei care se încumetă să ajungă aici, iar faptul că și alți turiști străini sunt de-a dreptul încântați de această locație, nu poate decât să ne bucure.

Vezi și alte destinații din Romania in Saptamana Naturii din cadrul campaniei „Despre Romani si Romania” printre care:  Munții Carpați din RomâniaCascada Bigăr-Caraș-Severin  sau  Transfăgărășanul – cel mai frumos drum din România

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *