În zilele noastre este din ce în ce mai greu să ai un stil de viață sănătos. Timpul nu ne permite, iar alimentele conțin foarte multe substanțe chimice nocive, însă, în ciuda tuturor acestor lucruri, trebuie să facem și noi eforturi pe cât posibil pentru a ne ajuta organismul să funcționeze în parametri normali.
Orice mică schimbare aduce beneficii, iar în timp efectele pozitive vor fi vizibile. Iată câteva sfaturi utile pentru a ne menține sau îmbunătăți starea generală de sănătate.
O dietă alimentară echilibrată
Aceasta poate face multe pentru tine. Renunță la dulciuri și încearcă să consumi cât mai multe fructe și legume, iar atunci când ai nevoie de mâncare, evită alimentele mult prea procesate cum ar fi mezelurile, mâncare deja gătită de la supermarket, sau la conservă. Tot ceea ce are peste cinci ingrediente sub forma unor substanțe chimice este un aliment prea procesat.
Evită mâncarea prăjită
Dacă nu poți renunța la acest mod de a găti atunci folosește ulei de măsline sau palmier, însă după maxim 2-3 utilizări ai grijă să îl schimbi. Mâncarea fiartă este cel mai ușor de digerat, astfel că ai putea să încerci să faci o schimbare în tabieturile tale alimentare.
Consumă multă apă
Consumă apă și ceaiuri din plante fără zahăr și ferește-te de sucurile din comerț, mai ales de cele carbogazoase. Îți poți face tu singur acasă un suc din fructe și va fi mult mai delicios și natural decât cel cumpărat.
Faceți sport
Încearcă să faci exerciții fizice zilnic sau măcar o dată la două-trei zile. Durata recomandată este de jumătate de oră, și chiar dacă la început te vei simți obosit, vei observa că, în curând, această senzație va dispărea și te vei simți din ce în ce mai bine.
Consumați miere și polen
Indicat ar fi mai ales dimineața înainte de masă. Acest obicei vă va mări speranța de viață, acest fapt fiind atestat de cercetători care au observat faptul că apicultorii trăiesc mai mult decât restul populației. O mulțime de vitamine și minerale se ascund în miere și aceasta nu ar trebui să lipsească din meniul nimănui. Mierea trebuie consumată în starea ei naturală, în cazul în care o folosiți pentru a îndulci, de exemplu, ceaiul, atunci aceasta își pierde proprietățile, mai ales dacă este pusă într-o băutură fierbinte.
Nu sări peste micul dejun în niciun caz
Mesele zilei ar trebui să se desfășoare în felul următor: „Dimineața mănâncă precum un rege, la prânz ca un om normal, iar seara precum un cerșetor”. După cum se poate vedea masa de la micul dejun trebuie să fie cea mai copioasă pentru că atunci are nevoie organismul de cele mai multe elemente nutritive. Bărbații care nu iau micul dejun sunt mai predispuși la infarct de cord decât cei care mănâncă de dimineață, iar persoanele care sar peste această masă sunt cu 44% mai obeze decât cei care au grijă să mănânce la prima oră a dimineții.
Consumă moderat alcool
Un pahar de vin, în special cel roșu, sau de bere, din când în când, sunt benefice pentru sănătate, dar nu trebuie făcut abuz.
Unii sunt de părere că dacă genetica nu te ajută, orice ai face, tot vei avea o stare de sănătate mai puțin bună, însă mai bine să încercăm tot ce se poate pentru a ne ajuta pe noi și pe organismul nostru.