„Rolul meu este să îmi fac angajații fericiți ca ei, la rândul lor, să îi facă fericiți pe clienții mei!” Richard Branson.
De cele mai multe ori, atitudinea unui angajat se reflectă în munca pe care acesta o depune. Cu cât este mai fericit și mulțumit de ceea ce face, cu atât interacțiunea sa cu colegii și clienții va fi mai productivă.
În ce constă fericirea la locul de muncă?
Fericirea este un termen subiectiv, însă, în cazul de față, se referă la angajați care se simt bine, dispun de un mediu propice și lucrează cu plăcere. Dacă până în urmă cu câțiva ani, fericirea angajaților era câștigată cu o primă sau o mărire de salar, în prezent ea vizează aspecte diferite. Oamenii pun accent pe alte valori, mai importante decât partea financiară, însă nici acest element nu este de trecut cu vederea.
Iată o listă cu ce anume îi face pe angajați să fie fericiți la locul de muncă:
- Relații bune între colegi: un angajat se simte bine la locul de muncă dacă se înțelege cu peroanele din colectivul respectiv. Ca totul să fie exact cum ne dorim, trebuie să ținem cont de faptul că până și cea mai mică diferență dintre angajați se observă. De regulă, acest lucru devine evident atunci când apare un coleg nou. În cazul în care acesta este o persoană timidă și retrasă, integrarea în echipă o să fie anevoioasă și grea. Însă odată trecut peste acest „obstacol”, în echipe se creează prietenii, care sporesc fericirea angajaților.
- Apreciere la locul de muncă: recunoaște meritele angajaților, apreciază munca pe care o fac și asigură-te că ei știu cât de importanți sunt pentru companie. Feedback-ul pe care aceștia îl primesc din partea managerului este foarte important, iar evaluările constante și corecte îi vor determina să progreseze și să dezvolte noi abilități.
- Siguranță: raportându-ne la cea financiară, oamenii au nevoie de o certitudine în ceea ce privește salariul. Asigură-ți angajații că își vor primi banii la aceeași dată în fiecare lună (salar și avans). Totodată, ei trebuie să simtă importanța rolului lor în business și să aibă siguranța că nu vor fi înlocuți.
- Dezvoltare: indiferent dacă vechimea unui angajat pe piața forței de muncă, acesta are nevoie de sprijin ca să se dezvolte. Asigură-te că ai evaluat nivelul fiecărui membru al echipei și că ați stabilit împreună ce-și dorește să facă pe viitor. În funcție de asta, oferă-le posibilitatea de a participa la training-uri și workshop-uri din aria de interes, suportând costurile. Odată ce angajații dobândesc noi cunoștințe, ei le vor pune în aplicare și astfel vor avea mai multă încredere în ceea ce fac.
- Recompense: oamenii au nevoie să fie răsplătiți. Odată recunoscute meritele pe care le aduc companiei, următorul pas presupune recompensarea angajaților. Există nenumărate moduri în care poți să-ți răsplătești oamenii din companie, în funcție de nevoile lor. Primul pas este comunicarea. Vezi ce anume îi neliniștește și plusează exact acolo. Dacă unul dintre ei își dorește să petreacă mai mult timp cu familia, oferă-i câteva zile în plus. Un voucher de vacanță este perfect pentru un pasionat de călătorii. Sau rezumă-te la o sumă de bani, cu siguranță se va bucura și de aceea.
- Echilibru între muncă și viața personală: timpul este principalul nostru reper. Unele task-uri sunt atât de solicitante încât se întâmplă să nu uităm de ele nici după ce am ajuns acasă. Există și cazuri în care persoanele din cadrul companiei trimit email-uri legate de muncă și în afara programului. Un lucru total greșit. Respectă programul angajaților și nu-i deranja în timpul lor liber!
Vorbește cu angajații tăi și vezi ce anume îi deranjează la locul de muncă. Schimbă toate acestea și astfel vei putea asigura fericirea și productivitatea acestora.
Citește mai multe despre #AngajațiFericiți!