Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Ce este un Curriculum Vitae (CV)?

CV-ul este documentul prin care este realizat primul contact cu un potențial angajator. Acesta este modul de prezentare a competențelor profesionale, abilităților, calificărilor, precum și a experienței acumulate de o persoană. Mai departe CV-ul reprezintă formă de promovare a propriei persoane și dovada că stăpânești capacitatea de a te organiza. Informațiile prezentate trebuie să fie relevante astfel încât să atragă posibilul angajator.

Pentru găsirea unui job, a avea un CV este absolut necesar. Acesta îți poate aduce nenumărate interviuri sau doar refuzuri, acestea depinzând și de calitatea sa. Așadar, îți prezentăm în continuare informațiile esențiale pe care trebuie să le conțină un CV.

  • Datele personale și informațiile de contact

Prima rubrică a CV-ului tău trebuie să conțină numele complet, specializarea prezentă pe care o ai, numărul de telefon și adresa de e-mail. Sub nici o formă nu folosiți adrese de email prea personale, adresa trebuie să fie una profesională care să conțină numele și prenumele tău. Nu este nevoie să specificați și alte informații personale precum adresa de acasă, religia, înălțimea sau starea civilă.

Pentru a oferi mai multă personalizare CV-ului, puteți adăuga și o poză. Acesta trebuie să fie de tip pașaport în care să se evidențieze clar fața și umerii și o vestimentație smart-office.

  • Motivația sau obiectivele de carieră

Această rubrică este forte importantă într-un CV. Ea trebuie să aibă o notă generală și pe termen lung, să puncteze cele mai importate calități și să atragă atenția recrutorilor.

  • Educația

Rubrica acesta conține informații despre studiile pe care le-ați absolvit. Ele trebuie specificate în ordinea inversă a realizărilor.

  • Experiența profesională

Experiența nu este întotdeauna necesară, există și locuri de muncă pentru care nu este solicitat acest aspect. În consecință, aici se pot introduce stagiile de practică, voluntariatul, activități academice sau alte activități la care ați participat. Angajatorii privesc în perspectivă, acordă importanță evoluției tale și potențialului de creștere pe care îl ai.

Joburile trebuie trecute în ordine inversă. Toate aceste informații vor fi însoțite de numele companiei, perioada de timp și sarcinile pe care le-ai îndeplinit.

Există posibilitatea de a diviza această secțiune în două, experiența relevată împreună cu realizările care au legătură cu jobul pentru care aplici și istoricul locurilor de muncă.

  • Abilități și competențe

Abilitățile se împart în 2 categorii, ele pot sunt aptitudini soft și aptitudini hard.

Aptitudinile soft sunt acele componente interpersonale, asociate inteligenței socio-emoționale. Acestea sunt greu de cuantificat și pot face diferența în cazul unor candidați cu competențe profesionale similare. Unele dintre acestea aptitudini sunt: comunicarea interpersonală și publică, orientarea către rezultate, flexibilitatea, adaptabilitatea, creativitatea, lucrul în echipă, gândirea creativă etc.

Aptitudinile hard se referă la cunoștințele/abilitățile profesionale învățate în timpul școlii și care se dobândesc prin experiență și programe de training. Pot fi definite, evaluate și măsurate.

  • Interese sau hobby-uri

Hobby-urile nu sunt obligatorii dar pot atrage atenția unui potențial angajator. Prezența unui hobby poate scoate în evidență unele abilități sau competențe și poate transmite o imagine mai amplă despre tine.

Formatul CV-ului

  • CV-ului trebuie să fie unul simplu, curat, concis și ușor de citit. Nimeni nu va citi un CV dezordonat. El este imaginea ta, de aceea ar trebui să funcționeze în consecință.
  • Este indicat ca documentul să nu depășească trei pagini și asta doar în cazul persoanelor cu o experiență vastă. În cele mai multe cazuri, două pagini ar trebui să fie suficiente, astfel încât informațiile prezentate să fie înțelese ușor, iar angajatorul să nu își piardă interesul.
  • Fonturile folosite trebuie să fie simple și clare (ex. Arial, TNR) cu dimensiuni între 10 și 12 pentru corpul textului, și între 14 și 18 pentru titluri și subtitluri.
  • Textul nu trebuie să conțină greșeli indiferent dacă sunt sau nu de gramatică. Chiar dacă ele există din neatenție, mesajul pe care ele îl vor trimite angajatorului va fi că ești o persoană neatentă, incapabilă să ducă o sarcină la bun sfârșit sau pur și simplu nu ești interesat de calitatea muncii tale.

Cover - Sursă foto: pexels.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *