În fiecare dimineață, majoritatea oamenilor au aceeași dilemă și anume: cu ce ar trebui să se îmbrace. De cele mai multe ori alegem ținutele după dispoziția pe care o avem , încercând să ne îmbrăcăm confortabil atunci când nu avem o stare prea bună sau să abordăm o ținută elegantă, atent aleasă, atunci când suntem într-o dispoziție de zile mari.
Pe cât de importante sunt piesele vestimentare pentru care optăm, pe atât de importante sunt și culorile cu care alegem să fim îmbrăcați întreaga zi. Asta pentru că, conform specialiștilor în domeniul psihologiei, culorile pe care le alegem în ținutele noastre sau pe care le alegem pentru încăperile în care ne petrecem timpul sunt foarte importante în cadrul procesului de percepție asupra vieții noastre.
Iată mai jos o listă a culorilor care ne pot binedispune instant, pot să ne redea pofta de viață și cunoaștere sau chiar ne pot induce starea de control asupra vieții noastre:
Roșul este una dintre cele mai motivante culori: este o culoare care reprezintă puterea, potrivită liderilor de opinie, antrenându-ne astfel în procesul de captare a atenției a persoanelor din jurul nostru. Trebuie să fim atenți la doza de culoare roșie de care dorim să ne înconjurăm: prea mult roșu provoacă agitație, pe când prea puțin trimite cu gândul la o persoană calculată și prudentă.
Culoarea albastră este considerată de specialiști o culoare a calmului, a liniștii și a relaxării. Totodată este o culoare ce crează legături între oameni, deoarece sugerează sinceritate și securitate.
Galbenul trimite cu gândul la distracție, dinamism, veselie. Purtarea culorii galben spune despre o persoană că are o personalitate puternică, temperamentală, dar de asemenea că este creativă, unică prin ideile sale.
Verdele induce ideea de începuturi, schimbare, renaștere în mare parte pentru că este asociat cu anotimpul primăvara, ce readuce întreaga natură la viață. De asemenea verdele reprezintă culoarea tinereții.
De asemenea, o non-culoare, albul are un important efect psihologic asupra noastră, deoarece ne induce ideea de perfecțiune, onestitate și echilibru.
Citește despre „Top 10 cărţi motivaţionale” sau „Cele mai bune discursuri motivaţionale„