[adrotate group="13"]
memorie

Cum ne putem îmbunătăți memoria?

Fiecare dintre noi uită. Stresul, programul încărcat din fiecare zi sunt doar o parte dintre factorii ce cauzează uitarea. Uneori omitem lucrurile mai puțin importante, însă, ce putem face dacă uitarea se manifestă în mod constant? Din fericire, există o serie de soluții împotriva acestei probleme. Abilitatea de a ne concentra și prioritizarea activităților reprezintă un prim pas înspre soluționarea problemelor.

Care sunt cele mai bune moduri de îmbunătățire a memoriei?

  1. Evitați multitasking-ul – de cele mai multe ori, realizarea concomitentă a unor acțiuni nu ne ajută la concentrare. Dacă ne uităm la televizor în timp ce realizăm un proiect, cu siguranță nu vom fi productivi. Așadar, alegeți să realizați o singură activitate și să fiți 100% dedicați ei.
  2. Dormiți suficient – somnul este cel mai bun aliat al memoriei. El ne ajută să ne îmbunătățim memoria și să ne concentrăm mult mai ușor. Pentru o minte și un organism odihnit, dormiți cel puțin 7-8 ore de somn în fiecare noapte.
  3. Faceți sport – sportul este bun atât pentru sănătatea fizică cât și pentru cea mentală. El ne oferă energia de care avem nevoie și contribuie la o mai bună funcționare a memoriei. Exersarea corpului înseamnă exersarea minții. Activitatea fizică presupune un proces bazat pe stimularea memoriei.
  4. Consumați alimente bogate în vitamine care stimulează memoria – alimente care conțin omega-3 (pește gras), fructe și legume, struguri, nuci etc. Mai mult, evitați alimentele bogate în calorii sau grăsimi saturate, care dăunează memoriei și concentrării.
  5. Controlați-vă nivelul de stres – stresul este cel mai mare inamic al creierului. Stresul necontrolat se poate transforma într-o boală cronică. Combateți stresul prin activități plăcute și totodată, care vă ajută să eliminați stresul: meditația, yoga, cititul.
  6. Experimentați lucruri noi – știm cu toții că memoria are nevoie de un exercițiu permanent. Așadar, explorați lucrui noi, adoptați alte activități și hobby-uri. Jocurile logice sunt o bună modalitate de îmbunătățire a memoriei. Ele participă la formarea unor noi abilități, fiind foarte benefice pentru dezvoltarea noastră personală.
  7. Râsul – este cel mai bun „medicament” pentru mintea și corpul uman. Râdeți cât mai des posibil. Este ideal pentru relaxare.

Ce alte metode de îmbunătățire a memoriei utilizați?

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Angy

Angy

Angy este o persoană pasionată de blogging, advertising, PR. Îi place să citească, să călătorească, să descopere locuri frumoase. Consideră scrisul o formă de expresie a creativității umane, o terapie pentru suflet. Este într-o căutare permanentă de idei și răspunsuri menite să-i dezvolte personalitatea. Consideră că lucrurile simple sunt cele care ne fac cu adevărat fericiți, ne oferă liniște și stabilitate.
[adrotate group="13"]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări