Search
Generic filters
Exact matches only

Cum să ai un stil de viaţă sănătos dacă lucrezi de acasă

munca-de-acasa_3

Tot mai multe persoane decid să lucreze de acasă, în special cele care au deja copii şi doresc să petreacă mai mult timp cu ei şi să se ocupe de educaţia lor. Există, totuşi, şi dezavantaje la acest stil de viaţă, în special dacă nu aveţi stabilite încă de la început nişte reguli. Iată câteva sfaturi pentru a avea o zi de muncă structurată şi fără prea multe interferenţe de la ceilalţi membri ai familiei.

Cel mai indicat ar fi să aveţi un loc separat, chiar un birou în care să poţi lucra liniştită. Da, scopul e să fii cât mai mult timp cu copiii, dar dacă te vor întrerupe constant, nu vei fi productivă şi în loc să petreci câteva ore muncind, vei pierde o întreagă zi.

Ia-ți un scaun confortabil, dar care te ajută să îți menții postura. Chiar dacă lucrezi de acasă, cel mai bine e să stai tot la un birou şi nu în pat sau într-un fotoliu. Scaunele pe care le folosiţi în living nu sunt cele mai indicate deoarece nu îți ţin coloana într-o postură corectă.

Stabilește un orar. În funcţie de motivele pentru care lucrezi de acasă, e foarte important să îți faci un orar. Dacă vrei mai mult timp cu copiii, acesta va fi adaptat şi în funcţie de orarul lor. E important să respecţi acest orar pentru a fi productivă şi pentru a îi învăţa şi pe ceilalţi membri ai casei că ești disponibilă doar în anumite momente.

Plimbă-te prin cameră. În special atunci când vorbești la telefon, e indicat să te ridici de la birou şi să te plimbi puţin prin cameră, pentru a-i da ocazia corpului să-şi revină din postura în care a stat prea mult. Dacă nu ești obişnuită cu asta, setează-ți o alarmă la finalul fiecărei ore care să îți amintească să te ridici de la birou.

Ţinând cont că eşti atât de aproape de bucătărie, s-ar putea să fii tentată să mănânci destul de multe lucruri nesănătoase. Aşa că cel mai bine e să te aprovizionezi cu cât mai multe gustări sănătoase şi să ai apă la îndemână.

Fii atentă la mediul în care lucrezi. Când lucrezi de acasă poţi să-ţi decorezi locul de muncă după bunul tău plac, poţi să asculţi chiar puţină muzică, dacă asta te ajută să te destinzi în pauze, poţi să laşi geamul deschis pentru aer proaspăt.

Nu lucra în pijamale. Pentru a fi cât mai productivă în munca de acasă, e important să te comporţi ca şi cum ai merge la birou. Nu trebuie să te îmbraci la patru ace, dar transmite-i creierului că perioada de odihnă s-a terminat şi schimbă-ţi hainele. Altfel, s-ar putea să nu rezişti tentaţiei de a mai dormi câteva minute.

Acestea sunt doar câteva metode prin care poţi să îţi menţii stilul de viaţă sănătos şi să rămâi productivă atunci când lucrezi de acasă. Important e să vezi ce funcţionează pentru tine şi să te adaptezi din mers. Stabileşte-ţi clar priorităţile şi bucură-te de beneficiile unui astfel de program.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *