Un început nou este un motiv de stres, neliniște și teamă pentru oricine, indiferent de vârstă, job sau statut social. Unii dintre noi se tem de un loc de muncă nou, alții sunt neliniștiți pentru că trec la ciclul de școală gimnazial la liceu sau de la liceu la facultate. În această din urmă situație, noutatea este dublă pentru mulți tineri: o dată pentru că facultatea este cu totul altceva în comparație cu liceul din punct de vedere al programei educaționale și a doua oară pentru că mulți tineri „zboară” de acasă, dintr-un oraș mai mic sau sat, într-un oraș mare. Odată ajunși în acel oraș mare trebuie să se adapteze la stilul de viață independent, de unde lipsește ajutorul părinților.
Cum faci față noului stil de viață din postura de student într-un oraș mare?
Mergi la cursuri
Este bine ca cel puțin în primul semestru să mergi des la cursuri și seminarii ca să te „prinzi” care este mersul. Așa vei avea ocazia să îți cunoști profesorii, să știi ce pretenții are fiecare, să îți cunoști colegii și să te alături unui grup. Cu cât socializezi mai mult, cu atât îți va fi mai ușor.
Ieși în oraș
Dacă colegii te invită în oraș nu îi refuza. Vei avea ocazia să cunoști orașul, să îți faci prieteni noi printre colegi și să sudezi relația colegială cu ei care îți va fi de folos la proiectele în echipă.
Călătorește pe jos
Ca să cunoști orașul, cu harta în mână, străbate pe jos cât de mult poți. E util să știi unde sunt instituțiile principale (primărie, poliție, biblioteci etc), unde sunt cele mai bune magazine, piețe alimentare (pentru că acum singur trebuie să îți faci cumpărăturile, nu mai e mama să te ajute), cartierele în care ți-ar plăcea să locuiești pe viitor.
Adu cu tine obiecte personale
Dacă locuiești în chirie sau în cămin, vei avea nevoie de o perioadă de adaptare cu noua locuință. Pentru a fi cât mai „friendly” noua casă, adu-ți de acasă obiecte personale (fotografii, cărți, mascote etc) care să te facă să te simți cât mai confortabil.
Păstrează legătura acasă
Vorbiți cât mai des cu familia și cu prietenii de acasă. Dacă le veți auzi vocea sau îți vei vedea dacă discutați pe chat veți fi mai liniștiți.
Vorbește cu cineva
Dacă ești o persoană cu probleme de comunicare, foarte puțin sociabilă, care se adaptează mai greu la nou, nu ezita să vorbești cu un psiholog.