dezvoltare-personala
dezvoltare-personala

Oamenii au tendinţa să caute succesul mereu în exteriorul lor, fie în carieră, fie în viaţa socială. Dar succesul şi împlinirea nu vin din mediul înconjurător, ci din interiorul nostru. Adevărul e că dacă te simţi încrezător şi plin de success din interior, acest lucru se va reflecta şi în acţiunile tale externe.  Deşi pare greu de crezut, mintea noastră este cea care creează realitatea în care trăim. Cea mai importantă investiţie pe care o poți face este în tine.

Cunoaşterea este un atu important al fiecărui om

Singura diferenţă dintre un om de succes şi unul care se luptă de la o zi la alta este cunoaşterea. Şi nu ne referim aici doar la cunoştinţele clasice pe care le învăţăm la şcoală, ci şi la capacităţile de luare a deciziilor dezvoltate în jurul acestora. Ca să ai succes în toate domeniile e important să investeşti timp şi resurse în acumularea de cunoştinţe din acel domeniu.

Regula de 10% îţi va garanta succesul

Cel puţin 10% din venitul tău lunar trebuie să-l reinvesteşti în tine. Adică să pui acei bani deoparte şi când se adună să faci cu ei ceva ce ţi-ai dorit mereu. Fie că e vorba de o nouă afacere, fie că e vorba de cursuri de perfecţionare într-un anumit domeniu, acest aspect ar putea să-ţi schimbe destinul.

Investeşte strict în dezvoltarea ta personală

Sunt multe metode prin care poţi face asta. Poţi să-ţi faci un obicei din a-ţi cumpăra cărţi interesante, poţi să mergi la cursuri, la conferinţe sau cel mai simplu, poţi să te foloseşti de o mulţime de site-uri şi filme pentru a ajunge la un nou nivel de dezvoltare.

Nu înceta niciodată să înveţi lucruri noi

Educaţia nu se termină o dată cu şcoala şi ar trebui să fie un aspect care să te preocupe întreaga viaţă. Îmbogăţirea minţii cu noi şi noi informaţii e cel mai preţios cadou pe care ţi-l poţi oferi pe termen lung. E cea mai bună metodă pe termen lung de a-ţi îmbogăţi viaţa.

Făcând toate aceste schimbări, gradual şi constant, vei deveni persoana la care visezi. Mintea ta va atrage inevitabil succesul şi vei fi pregătit să iei cele mai bune decizii deoarece te-ai antrenat zilnic pentru acest aspect. Investiţia în tine e singura care nu poate da greş.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Simona

Simona

Simona locuieşte în Cluj-Napoca şi lucrează în domeniul ONG. Îi place foarte mult să citească, să scrie şi să fie înconjurată de cărţi. Pe Simona o interesează tot ce ţine de dezvoltarea personală, îi plac proiectele faine, în special cele de voluntariat sau care au un impact social ridicat.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări